Șansa la educație online cu sprijinul Narada pentru 620.000 de elevi

Șansa la educație online cu sprijinul Narada pentru 620.000 de elevi

Zeci de comunități din toată țara au primit sprijin concret pentru demararea educației digitale, mii de profesori și-au făcut cunoscute necesitățile pe platformele online și pentru 620.000 de elevi accesul la învățământul digital a fost, în sfârșit, posibil – astfel arată în cifre anul 2020 pentru Narada, organizație care își propune ca digitalizarea învățământului românesc să devină o realitate în toate școlile din România.

Criza sanitară din 2020, care încă nu s-a încheiat a funcționat ca un revelator al situației reale din învățământul românesc. Fără acces la tehnologie și internet, pentru sute de mii de copii din medii vulnerabile porțile școlilor s-au închis pe durata pandemiei și, odată cu aceasta, drumul spre un viitor mai bun prin educație a ajuns în impas. 

În anul care tocmai s-a încheiat, Narada s-a poziționat în epicentrul acestei situații, le-a oferit profesorilor posibilitatea să-și facă auzită vocea pe platformele sale și i-a strâns laolaltă, într-un efort comun, pe toți cei care conștientizează necesitatea digitalizării învățământului românesc de care vor beneficia în mod direct elevii și indirect, întreaga societate românească. Iar dacă la începutul lui 2020 Narada propunea un plan de intervenție rapidă în educație, finalul de an a arătat că, prin implicarea tuturor, lucrurile pot să se miște în direcția bună în învățământ. 

20.000 de oameni de business din 11 companii implicați în digitalizarea educației prin intermediul Narada

Încă de la început, Narada și-a asumat rolul de a fi o punte de legătură între cei care pot ajuta și cei care au nevoie de ajutor. Cum pandemia a accelerat necesitatea de digitalizare a învățământului românesc, Narada a realizat în prima parte a anului trecut o mobilizare impresionantă a mediului de afaceri pentru a dota copiii din mediile vulnerabile cu tehnologia necesară învățării online.

ADVERTISING

În doar două săptămâni,  20 000 de oameni de business din 11 companii s-au mobilizat pentru a ajuta 10.000 de copii să obțină „pașaportul” pentru educația digitală și totodată pentru un viitor mai bun, respectiv laptop-urile, tabletele sau smartphone-urile care i-au ajutat să revină la cursuri. 

7779 de profesori și 620.000 de elevi au primit ajutor prin intermediul Narada

7314833e-8269-4a41-8a6e-74a32833bddc

În 2020, 7779 profesori din toată țara și-au făcut cunoscute necesitățile pe platformele puse la dispoziție de Narada și pentru 620.000 de elevi porțile virtuale ale școlilor s-au redeschis.

Voluntarii Narada au ajuns în 51 de comunități din 22 de județe, unde au livrat device-urile necesare învățării online, pentru ca aventura cunoașterii să meargă mai departe și pentru cei aproape 300.000 de copii fără acces la tehnologie. 

În 2020, Narada și partenerii ei au provocat societatea să aibă o „Reacție pentru educație” și să se implice într-un plan de intervenție rapidă pentru redresarea situației din învățământ.

„Narada Box”, kit-ul de prim-ajutor educațional, a făcut apel la spiritul empatic al comunităților, la dorința de a ajuta.

Sute de persoane au donat tehnologie necesară învățării online – smartphone-uri funcționale, laptopuri sau tablete – iar cele care au avut nevoie de recondiționare au fost reparate de voluntari Narada, pentru a ajunge în mâinile copiilor din 9 comunități, care astfel s-au putut reconecta la educație.

Iar lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că la începutul acestui an proiectul Narada Box a prins viteză la propriu prin implicarea Bolt și Autonom.

„Expediție către vârful stiloului” a ajuns în 36 de comunități

e795e6a9-60a4-4259-8dd6-0eb990420b8e

Cu sprijinul Narada.ro, prima platformă de crowdfunding pentru profesori din România, dascălii, cei care cunosc cel mai exact situația reală din învățământ, au devenit ambasadorii unei educații moderne, iar vocea lor a fost potențată astfel încât să ajungă la publicul larg, antreprenori, autorități și la toți cei care doresc să ajute prin donații sau know-how. 

ADVERTISING

Alături de profesorii lor, mii de copii au pornit într-o „Expediție către vârful stiloului”, ghidați de „căpitani de expediție”, antreprenori sau lideri din diverse domenii care au conștientizat faptul că lupta pentru digitalizarea învățământului este o problemă cu care trebuie să rezoneze fiecare dintre noi.

Poveștile profesorilor și visurile elevilor de a merge în continuare la școală au putut fi cunoscute de publicul larg după ce au fost expuse pe Narada.ro și astfel mii de oameni au venit în ajutor prin donații, iar „Expediția către vârful stiloului” a reușit să ajungă în 36 de comunități. 

Industria IT a făcut mutări pe tabla de șah de 40.000 euro

O situație aparte a avut-o proiectul înscris de învățătoarea Flori Grozavu pe platforma Narada.ro, în cadrul campaniei „Expediție către vârful stiloului”. Prin implicarea liderilor din industria IT, lupta pentru digitalizarea învățământului s-a mutat pe tabla de șah.

Iar dacă inițial proiectul viza obținerea device-urilor necesare învățării online pentru 30 de copii, în urma turneului Chess4Education, adresat antreprenorilor din IT s-au strâns în doar 3 săptămâni 40.000 de euro, suficient pentru ca întreaga școală din comuna Curcani, Călărași, să devină una modernă, cu acces la tehnologie. 

Narada – o nouă viziune pentru educație

Prin acțiunile pe care le-a demarat în 2020 împreună cu partenerii săi – printre care se numără Fundatia Globalworth, ambasada Statelor Unite, Ministerul Învățământului, ANIS, IPSO Agricultură, Petrom, Cora, profesioniști din domeniul IT, Bolt, Autonom și mulți alții – Narada a împărtășit cu toți cei care s-au implicat nu doar proiecte punctuale, ci viziunea sa asupra unui învățământ românesc performant și modern, iar voluntarii Narada s-au raliat unei adevărate mișcări de a aduce educația din România în secolul 21. 

ADVERTISING

Am început anul 2020 ca o organizație foarte tânără și o echipă aflată, de asemenea, la început de drum. Ne-am asumat însă o misiune care părea că depășește cu mult dimensiunea resurselor noastre, pentru că știam că e nevoie. Erau sute de mii de copii care nu aveau acces la educație, odată cu startul pandemiei. Nu era timp să parcurgem un traseu de creștere clasic, pas cu pas. Așadar, am făcut tot ce a fost necesar și iată că rezultatul stă în mii de copii care acum țin în mâini tehnologia necesară educației și alte câteva sute de mii de copii cărora le-au predat școala online profesori care au știut puțin mai multe despre cum se folosesc instrumentele digitale și de la noi. 

În 2021 ne uităm bucuroși și senini la noua misiune în educație pe care o îmbrățișăm, aceea de a sprijini sute de mii de copii să recupereze golurile de cunoaștere cu care au rămas în urmă pe perioada închiderii școlilor. Și acești copii au dreptul să aibă șanse egale la un viitor luminos, așadar, suntem aici pentru ei cu toate forțele și resursele pe care le avem noi și partenerii noștri.

Andra Munteanu, cofondator Narada

Cofondatorul Narada, Andra Munteanu, va reprezenta România la premiile „Ten Outstanding Young Persons” de la Johannesburg

Andra-Munteanu-2
Foto: Andra Munteanu, cofondator Narada

Într-un timp foarte scurt, într-o situație de criză, entuziasmul Narada s-a dovedit molipsitor astfel încât un număr impresionant de persoane au fost cucerite de noua viziune asupra educației și au decis să se implice, iar rezultatele au fost mai mult decât vizibile. Astfel, recunoașterea publică nu a întârziat să apară. 

Pentru activitatea umanitară, de voluntariat realizată pentru Narada, cofondatorul organizației, Andra Munteanu, a primit premiul „Ten Outstanding Young Persons” și va reprezenta România la Gala Internațională, care va avea loc anul acesta la Johannesburg, Africa de Sud.

John F. Kennedy, Henry Kissinger, Elvis Presley, Jackie Chan și Wayne Gretzky se numără printre câștigătorii acestei distincții internaționale, care își propune să premieze tinerii cu potențial de a deveni modele pentru tânăra generație.

În același spirit, Gala Itsy Bitsy – Lideri pentru Liderași, care va avea gala de premiere pe 11 februarie și-a anunțat deja câștigătorii. Activitatea susținută de Narada a ajuns din nou în atenția publicului prin premiul obținut de Andra Munteanu, care reprezintă „o recunoaștere a liderilor care au dat dovadă de inițiativă în anul 2020”. 

Proiectul „Reacție pentru educație” inițiat de Narada a ajuns în atenția Camerei Franceze de Comerț și Industrie în România, care i-a conferit o nominalizare la premiile „Business Challenges”.

Totodată, acest proiect a fost una dintre cele 20 de inițiative românești selectate de Secretariatul General al Guvernului pentru a reprezenta România în „Government after Shock” unde, într-un grup de lucru internațional Narada a prezentat viziunea sa asupra educației, ca model de intervenție în perioada pandemiei.

Digitalizarea educației conduce mai ușor la obținerea excelenței în învățământ și fiecare persoană poate contribui în acest sens, printr-o simplă donație pe www.narada.ro sau prin implicarea în proiectele Narada.

NARADA: Aducem educația în secolul 21

Narada este o organizație formată din persoane din cele mai variate medii sociale, de la studenți, la oameni de comunicare, IT-iști, manageri sau antreprenori, toți oameni de acțiune al căror scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației.

Credem în forța comunității de a schimba lucrurile când este mobilizată de proiecte care să o inspire și, de asemenea, suntem convinși că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea. 

Născută sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation (rbls.ro) cu scopul de a hrăni inovația în educație la firul ierbii, NARADA conectează proiectele profesorilor din sistemul public cu mediul de business și viceversa.

Cu alte cuvinte, #1 încurajează și ajută profesorii să creeze proiecte care inovează în sălile de clasă și/sau rezolvă probleme ale elevilor, #2 aduce în atenția mediului de business proiectele profesorilor și face tot posibilul ca acestea să fie finanțate.

#3 În final, supervizează implementarea acestora, măsoară rezultate și multiplică lucrurile care au funcționat. Un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar forța a mii de astfel de proiecte, DA.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇