Prima reacție a lui Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii, după ce a fost condamnat la închisoare

Prima reacție a lui Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii, după ce a fost condamnat la închisoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, s-a declarat joi „şocat de decizia” instanţei în cazul său, pe care spune că o respinge, şi anunţă că îşi va apăra mai departe dreptatea.

„Sunt şocat de decizie şi o resping. Instanţa nu a ţinut cont de niciunul dintre argumentele pe care le-am adus. Sunt decis să îmi apăr dreptatea şi voi merge mai departe”, a declarat, pentru AGERPRES, Mihnea Costoiu.

Mihnea Costoiu, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în prezent rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de 10 milioane de euro legat de închirierea bazei sportive „Cutezătorii” către fostul tenismen Dinu Pescariu.

Potrivit deciziei instanţei, judecătorii au dispus suspendarea executării celor trei ani sub supraveghere, pe un termen de încercare de trei ani, perioadă în care Mihnea Costoiu trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul ADP – Sector 1 sau Arhiepiscopia Bucureştilor.

De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea de la Mihnea Costoiu a sumei de 267.577 de euro (echivalent pentru 1,2 milioane lei), fiind menţinut sechestru asigurator pe bunuri deţinute de acesta.

Decizia nu este definitivă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇