Profesorii au făcut grevă, politicienii o folosesc să se atace reciproc

Profesorii au făcut grevă, politicienii o folosesc să se atace reciproc

USR consideră că profesorii au dreptate să fie nemulțumiți și să organizeze diverse forme de protest, în condiţiile în care sistemul educaţional este subfinanţat şi PSD nu îşi respectă promisiunile electorale de creştere a salariilor în Educație. În schimb, ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), spune că se caută soluții.

Reacțiile vin ca urmare a faptului că două sindicate importante din învățământul preuniversitar au organizat miercuri o primă grevă de avertisment, în intervalul orar 11-13.

Ce spune Opoziția

USR consideră greva pe deplin justificată și reamintește că a contestat Legea Bugetului de Stat pentru anul 2022, o lege care a acordat un procent de doar 2,28% din PIB alocat Educaţiei din România, arată un comunicat de presă al partidului.

ADVERTISING

De asemenea, în plenul reunit al Parlamentului, USR a depus amendamente pentru a putea fi acordate, începând cu 1 ianuarie 2022, măririle salariale prevăzute în Legea cadru 153/2017. Amendamentele au fost respinse de exact politicienii care clamau ipocrit importanţa profesorilor - parlamentarii PNL şi PSD, se mai arată în comunicatul USR.

Astăzi, profesorii din toată țara au intrat în grevă de avertisment pentru două ore. Un avertisment pentru partidele...

Publicată de USR PLUS pe Miercuri, 19 ianuarie 2022

”Profesorii intră în grevă pentru că zi de zi le este călcată în picioare demnitatea. Pentru politicienii din partidele vechi, educaţia este scoasă din dulap şi pusă în faţa publicului strict din motive electorale. Greva profesorilor arată un singur lucru - incompetenţa guvernului actual de a descâlci propriile minciuni spuse la televizor de atâta amar de timp şi de a mai păcăli cadrele didactice că le doresc cu adevărat binele”, a subliniat senatorul USR Ştefan Pălărie.

Astăzi, copiii României, de la ora 11:00 la 13:00, se vor uita în gol. Vor sta în clase acompaniați de profesorii aflați...

Publicată de Ștefan Pălărie pe Marţi, 18 ianuarie 2022

Ce spune Puterea

Din tabăra Puterii, lucrurile se văd altfel. ”Căutăm soluții să rezolvăm problema”, dă asigurări ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD).

ADVERTISING

„Alți lucrători din sistem spun că „măcar profesorilor le-ați dat ceva”, profesorii sunt nemulțumiți și au dreptate să fie nemulțumiți, venim totuși după doi ani de înghețări în sistemul public de salarizare. Suntem în situația în care s-a agreat la nivel de coaliție și constituim acel comitet interministerial să căutăm soluții și să rezolvăm problema, pentru că pe oameni asta îi interesează. Ești la guvernare? Trebuie să găsești soluții”, a declarat ministrul Marius Budăi, citat de Mediafax.

Ministrul a mai afirmat că guvernul este în continuare deschis la dialog cu partenerii sociali.

”Suntem în continuare la dispoziția dumnealor, deschiși la dialog, pe măsură ce lucrăm în acel comitet interministerial, să transferăm informațiile în Consiliul Național Tripartit și acolo să luăm deciziile împreună. Așa am stabilit la ultimul Consiliu Național Tripartit. A fost decizia prim-ministrului, am discutat cu partenerii sociali, au agreat acest mod de lucru, suntem în implementare acum”, spune Budăi.

ADVERTISING

Ce spun sindicaliștii

Reprezentanții profesorilor sunt nemulţumiţi de majorarea de 4% obţinută de la 1 ianuarie şi cer o creştere mai mare. De asemenea, ei au și alte nemulțumiri, legate de sporuri, procentul din PIB alocat Educației sau lipsa de oameni în sistem.

Sindicatele cer negocieri cu Guvernul și amenință cu continuarea protestelor, în diverse forme.

???????? Colegiul Național al Liderilor FSLI mulțumește tuturor colegilor pentru implicare și seriozitatea de care au dat dovadă astăzi, participând la greva de avertisment!

Publicată de Fsli Romania pe Miercuri, 19 ianuarie 2022

‼️ Astăzi are loc greva de avertisment a salariaților din învățământ-membri de sindicat!Federația Sindicatelor Libere...

Publicată de Fsli Romania pe Miercuri, 19 ianuarie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇