Președintele Nicușor Dan susţine că educația financiară este esențială atât pentru deciziile individuale, cât și pentru prosperitatea unei țări, subliniind că o societate informată poate influența politici publice sănătoase și poate stimula antreprenoriatul.
El a atras atenția asupra riscurilor dezinformării, inclusiv în mediul online, și a pledat pentru implicarea profesioniștilor, inclusiv pe platforme precum TikTok, pentru a combate informațiile false și a crește nivelul de educație financiară în rândul populației.
E important ca un tânăr care iese din şcoală să cunoască ecosistemul financiar care îl înconjoară
”Subiectul educaţiei financiare e foarte important. În primul rând, la nivel individual. E important ca un tânăr care iese din şcoală, un om adult, să cunoască ecosistemul financiar care îl înconjoară. Cum să ia un credit, cum să compare, cum se poate investi, astea sunt chestiuni elementare fără de care, în secolul XXI, eşti lipsit de nişte abilităţi absolut esenţiale”, a declarat Nicuşor Dan, luni, la deschiderea Forumului Educaţiei Financiare cu tema ”Educaţia Financiară: Interfaţa coeziunii între furnizorii şi utilizatorii de produse financiare”, de la ASE Bucureşti.
Preşedintele consideră că există o corelaţie între prosperitatea unei ţări şi nivelul de educaţie financiară.
”Să ne uităm puţin şi la zona socială, pentru că există o corelaţie între prosperitatea unei ţări şi nivelul de educaţie financiară. Şi corelaţia asta e demonstrată în studii.
Şi de ce se întâmplă asta? Pentru că, pe de o parte, când ai nişte oameni care au o educaţie financiară, ei vor influenţa politicile publice. Politicienii se uită la ce gândesc oamenii cărora le cer votul şi în funcţie de asta merg într-o parte sau alta cu politicile publice.
Din păcate, am văzut exemple în care o lipsă de cunoaştere financiară a societăţii a dus politicianul în decizii nesănătoase pentru economia românească, deci pentru prosperitatea colectivă”, a mai transmis Nicuşor Dan.
El a subliniat că o societate cu o educaţie financiară sănătoasă va avea mai mult antreprenoriat.
”În al doilea rând, o societate cu o educaţie financiară sănătoasă va avea mai mult antreprenoriat. Fără antreprenoriat economia scârţâie şi o societate cu o economie financiară, cu o educaţie financiară sănătoasă va avea (...) un apetit pentru a duce capitalul către zona privată a economiei unde este nevoie de acel capital”, a mai declarat preşedintele Dan.
Cine are o educaţie financiară va şti că nu există profit de 300%
El a afirmat că trăim într-un război informaţional.
”Noi trăim un război informaţional. E o certitudine, îl vedem la toate nivelurile, inclusiv la reclame pe Internet în care domnul guvernator, false reclame, ca să fie foarte clar, în care domnul guvernator vă invită să investiţi ca să aveţi profit de 300%. Cine are o educaţie financiară va şti că nu există profit de 300%. Şi ăsta este doar un aspect al războiului informaţional şi al dezinformării”, a mai declarat Nicuşor Dan.
El a adăugat că ”alte aspecte vizează însăşi încrederea oamenilor în democraţie şi încearcă să-i ducă către modele autoritare”.
E nevoie de profesionişti pe TikTok
Nicuşor Dan a menţionat că este nevoie ca oameni cu credibilitate profesională să demaşte impostura.
”Am fost foarte bucuros şi onorat când am fost invitat să vin la această reuniune, pentru că este nevoie, inclusiv în zone în care un profesionist de principiu spune că nu are ce să caute, cum ar fi TikTok-ul, e nevoie ca oameni cu credibilitatea lor profesională să intre şi să demaşte impostura din aceste zone. Pentru că altfel o parte întreagă a societăţii noastre se duce într-o direcţie total, total nesănătoasă”, a mai transmis Nicuşor Dan.
La Forumul Educaţiei Financiare participă, între alţii, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, dar şi mai mulţi miniştri.
