Este anotimpul ceremoniilor de absolvire a școlii, cu un ultim clopoțel care sună pentru elevii claselor de final de ciclu, precum grupa mare, clasa a IV-a, clasa a VIII-a și clasa a XII-a. Însă îmbățișările din curtea școlii, lacrimile de bucurie și petrecerile școlare au fost anulate de pandemie și se desfășoară online.
Complexul Educațional Laude-Reut organizează aceste evenimente, precum s-au desfășurat și orele de studiu începând cu 11 martie 2020, pe platformele virtuale. Cu toate acestea, elevilor clasei a XII-a nu le lipsește entuziasmul pentru noul drum pe care vor porni în scurt timp, după Bacalaureat, și nici recunoștința pentru calea pe care au urmat-o în cadrul licelului Laude-Reut, alături de profesori minunați, calzi și empatici, precum și împreună cu Tova Ben Nun-Cherbis, Președinte Fondator, de aproape 25 de ani, al acestei instituții pentru educația de excelență sau, cum o cunosc și i se adresează toți elevii, de la cel mic la cel mare, simplu Tova.
În biblioteca clădirii Academician Nicolae Cajal din Piața Leul Ierusalimului a fost mare emoție, chiar dacă în cerc restrâns, cu participarea diriginților celor două clase a XII-a, profil real matematică-informatică și profil științe sociale, a celor doi șefi de promoție și a conducerii liceului Laude-Reut. La această emoție s-au conectat elevii îmbrăcați în robe de absolvenți și părinții acestora, din casele lor, transmițând mulțumiri și aprecieri, mărturisind planuri de viitor și visuri ce stau să se împlinească.
S-a strigat catalogul clasei ultima dată, până în 2030, la revederea de 10 ani, pentru cea de a 11-a promoție Laude-Reut aflată acum în fața Bacalaureatului, s-au acordat diplome, s-au rememorat amintiri duioase, s-au acordat sfaturi părintești pentru copiii care pleacă de acasă, peste mări și țări pentru a se împlini profesional, dar se vor întoarce, pentru că nicăieri nu este ca acasă, iar acasă îi așteaptă familia Laude-Reut, din care sunt parte integrantă de la 3 ani, mulți dintre ei.
Gaudeamus igitur a răsunat și anul acesta și chiar dacă pălăriile aruncate în sus au lovit tavanul, știm sigur că visurile absolvenților noștri sunt mai înalte decât cerul și le vor realiza, pentru că Laude-Reut le-a dat aripi, iar ei vor cuceri lumea.
Mult succes la examene și să vă revedem sănătoși!