Adolescența vine cu o mulțime de provocări pentru care trebuie să ne pregătim din timp, ca adulți. Ce e important să știm, însă, este că sănătatea mintală a adolescenților noștri este o oglindă a sănătății mintale și a stării de bine pe care noi, adulții, părinți și profesori deopotrivă, ne-o asigurăm sau nu.
Semnalul de alarmă vine chiar de la dr. Beth Mosley, psiholog clinician și autoare a cărții Familii fericite. Ghidul sănătății mintale a copilului tău, un specialist care a schimbat complet mentalitatea profesorilor din Suffolk și a fost decorată de regina Elisabeta a II-a pentru asta.
Mai departe, de la furie la tristețe și chiar până la depresie, spune ea, doar noi putem să-i sprijinim pe tineri dacă ne arătăm interesul chiar și pentru lucruri cu care nu suntem de acord, cum ar fi jocurile lor video, activitatea de pe TikTok sau pasiuni ce par de neînțeles pentru noi.
Însă soluțiile la problemele adolescenților nu mai sunt în mâinile noastre, durerile trebuie trăite și, nu în ultimul rând, trebuie să acceptăm că nu mai suntem ”manageri” ai copilului nostru, ci începem să avem un alt rol, explică dr. Beth Mosley.
”Am observat în Marea Britanie o creștere semnificativă a dificultăților de sănătate mintală la tineri. Și tot mai multe familii caută ajutor. Dar durează până obții sprijinul de care ai nevoie. Uneori, ani întregi. Și evident, în timp ce aștepți ajutorul, te simți pierdut și confuz și speriat și anxios ca părinte”, povestește dr. Beth Mosley, într-un interviu acordat spotmedia.ro.
”Te întrebi: Ce poți face pentru a-ți susține copilul? Cum poți da sens unor lucruri care nu par să aibă sens pentru tine? Și asta m-a inspirat să scriu cartea, într-adevăr.
Astfel, m-am gândit cum pot oferi părinților instrumentele înainte ca al lor copil să înceapă lupta, astfel încât să înțeleagă problemele și provocările?
Toți experimentăm anxietatea ca parte foarte naturală și necesară a ființei umane. Dar ce se întâmplă când anxietatea devine atât de mare încât copilul tău nu mai poate face lucrurile importante pentru el, cum ar fi să meargă la școală sau să se joace cu prietenii sau să meargă la o petrecere?
Cartea este o modalitate de a le oferi părinților instrumentele necesare pentru a-i ajuta să înțeleagă ce este normal și ce nu este tocmai normal”, povestește dr. Beth Mosley, în interviul acordat spotmedia.ro.
Care sunt problemele cu care se confruntă adolescenții din ziua de azi?
Una dintre dificultățile care apar cel mai adesea și pe care părinții le observă este anxietatea, care tinde să fie problema principală, și apare pe tot parcursul copilăriei și adolescenței. Apoi, este depresia. Aceasta este specifică adolescenților - este destul de neobișnuit ca un copil mai mic de 10 ani să experimenteze depresia. Și apoi este auto-vătămarea.
Ce putem face pentru a preveni aceste comportamente?
Știm că unul dintre cele mai importante lucruri pentru copii este să aibă parte de susținere. Atât din partea părinților lor, cât și a altcuiva din familia sau comunitatea lor. De aceea, școala este adesea un loc în care tinerii dezvoltă alte relații, atât cu prietenii, cât și cu profesorii. Relațiile bazate pe susținere sunt cheia pentru sănătatea mentală.
Dacă ne gândim de ce unii tineri sunt mai vulnerabili decât alții, trebuie să știm că există și motive biologice. Unii tineri sunt mai reactivi la stres.
Dacă tu, ca părinte, ai luptat mult cu anxietatea, sunt multe șanse ca și copilul tău să aibă aceste probleme. Face parte din modul în care funcționează corpul lor.
Dar și ceea ce se întâmplă în primii ani de viață are o influență. Un mediu sigur acasă, un mediu în care simți că toate nevoile tale de bază sunt îndeplinite îți oferă o bază solidă. Și pe tot parcursul acelui proces, părinții vor fi persoanele-cheie care îți oferă confortul și îngrijirea de care ai nevoie.
Trebuie să recunosc însă că am întâlnit mulți tineri ai căror părinți au avut o perioadă de conflict, iar copilul se luptă să gestioneze sentimentele pe care le încearcă.
Cred că cel mai dificil pentru părinți este să înțeleagă unele comportamente pe care le observă la copilul lor. De exemplu, când copilul tău nu mai face lucrurile care îi plac și stă închis în camera lui tot timpul, ușa este închisă și nu vorbește cu tine. ”De ce se întâmplă asta?”, te întrebi. Oare se întâmplă în lumea copilului tău? Oare se simte trist? Oare se simte singur? Oare e supărat pe tine, pentru că nu i-ai permis să aibă ceva ce își dorea?
Iar obiectivul major pentru părinți este să îi ajute pe copii să treacă de la a trăi aceste emoții în interiorul lor, la a le identifica și explica apoi altcuiva și, ulterior, să primească sprijinul de care au nevoie.
De exemplu, copilul care se ascunde în camera lui și nu vorbește cu nimeni ar putea avea probleme mari cu prietenii. S-ar putea să fie victima bullying-ului și să se simtă foarte trist din cauza acestui lucru. Se simte foarte singur. Se simte foarte furios. Simte că este foarte nedrept ce se întâmplă, dar este foarte dificil să spună poate părinților sau se teme că, dacă spune părinților, aceștia au deja suficiente probleme și se vor îngrijora foarte mult. Vor deveni foarte furioși și iar el se teme că nu va face față.
Cum putem să ajutăm noi ca părinți? Putem să încercăm să le dăm spațiu. Să oferim copiilor noștri șansa de a-și explica ce se întâmplă în lumea lor și apoi să primească sprijinul nostru pentru a ne gândi împreună la ce urmează.
Din păcate, noi, părinții, adesea, vrem doar să rezolvăm problema.
Din instinct, suntem tentați să trecem peste etapa prin care permitem copilului nostru să simtă durerea și vrem să rezolvăm problema. ”Copilul meu a fost intimidat. Vreau să merg la școală și să-i spun vreo două celuilalt copil”. Dar adesea ceea ce au nevoie copiii noștri de la noi este puțin timp și spațiu, în care noi doar ne conectăm cu adevărat la durerea lor. Și aceasta este un lucru foarte dificil de făcut ca părinte, pentru că vrem să-i scăpăm rapid de durere.
Dar, de fapt, unul dintre lucrurile pe care le-am învățat cu adevărat în munca mea cu copiii și cu propriii mei copii este că adesea durerea pe care o trăiesc îți poate spune lucruri minunate despre ei, ca oameni. Copilul care s-a certat cu un prieten sau care a fost intimidat, dacă este ajutat simtă durerea, îți va explica și tu o poți valida.
Poți spune, ”oau, trebuie să fie atât de greu”. ”Nu pot să îmi imaginez cât de groaznic trebuie să fie să îți pierzi cel mai bun prieten” sau ”să simți că oamenii sunt răi cu tine din cauza culorii părului tău”, orice ar fi.
Copilul simte ca trăirile lui contează. Și apoi, din acel loc, poți ajuta copilul tău să își dea seama de ce doare atât de mult? De ce este atât de dureros? ”Ei bine, doare pentru că prietenia este importantă pentru mine. Să fac parte dintr-un grup de prieteni este important pentru mine”. Atunci el realizează: ”Să îmi pese de alții este important pentru mine. Ce atribute frumoase!”.
Ai putea spune, mai departe ”dacă prietenia și apartenența sunt foarte importante pentru tine, ce putem face în continuare pentru a te ajuta să te simți din nou că aparții unui grup? Cum putem să te întorci la vechii tăi prieteni?”. Și atunci copilul tău probabil va veni cu idei.
Ca părinte, ești mai degrabă un coach, cred, pentru că altfel ești tentat să găsești o soluție, dar trebuie să îi ghidezi pe copiii tăi să își găsească propria soluție.
Când copilul tău se îndreaptă către adolescență, nu mai ești managerul său, ci devii coach-ul său. Îl susții să dea sens lucrurilor. Nu le iei de pe umerii lui. Îi validezi experiența.
Mai departe, îl poți ajuta să se gândească, prin întrebări: ”Cum poți folosi asta în avantajul tău? Pentru că asta îmi spune că ești un prieten bun”.
Poți să îl întrebi, ”ce înseamnă prietenia pentru tine?” Și apoi poți spune, ”Ei bine, ce s-a întâmplat aici este că toate lucrurile care sunt importante pentru tine au fost încălcate. Așadar, ce poți face în loc să cazi în capcana de a te îndepărta mai mult de ceea ce este important pentru tine? Dacă te retragi și nu mai vorbești cu nimeni și te închizi în cameră, cât de mult simți că aparții unui grup? Cât de iubit te simți?”
Și atunci poți vedea cum copilul tău începe să realizeze, de fapt, că tendința sa naturală de a se retrage și de a sta departe de alții pentru a se proteja, de fapt, îi face rău.
El va realiza: ”ceea ce trebuie să fac este să găsesc prieteni sau să găsesc oportunitatea de a mă simți apropiat din nou, să pot să am încredere din nou în oameni”.
Și dacă ai putea fi acea persoană pentru o perioadă scurtă de timp, pentru acel tânăr, ca ei să poată simți un sentiment de grijă, conexiune și apartenență, ar fi minunat.
Sau ai putea să-l ajuți să identifice un alt prieten care niciodată nu i-ar face rău. I-ai putea spune: ”De ce nu îi trimiți un mesaj? De ce nu încerci să te conectezi cu el și să vezi dacă puteți petrece timp împreună săptămâna aceasta, puteți să vă întâlniți la școală sau în pauza de masă de mâine?”
Și, astfel, se rupe cercul care care duce la depresie, în care nu mai faci lucrurile care sunt importante pentru tine, apoi te simți trist și ai mai puțină energie, ceea ce te face să te simți și mai rău.
Și cred că problema în depresie este că așteptăm până când simțim că avem suficientă energie să facem lucrurile care contează pentru noi.
Dar realitatea este că prin simplul fapt de a face lucrurile, chiar și atunci când nu vrei să le faci, chiar și atunci când nu ai energie, chiar dacă ai impresia că ”e inutil pentru că nu o să mă distrez”, se va sparge cercul depresiei. Și cred că aceasta este adesea o provocare mare cu adolescenții care rămân blocați în obiceiul de a sta doar în camera lor, când nu mai interacționează cu lumea din afara telefonului lor. Ca părinte, e dificil pentru că simți că îi forțezi în mod constant să facă lucruri pe care nu doresc să le facă.
Și, de fapt, dacă folosești unele dintre exercițiile din carte, acestea îți oferă oportunitatea să descoperi împreună cu copilul tău ce este important pentru el, nu ce este important pentru tine ca părinte sau pentru profesorul său, ci ce este cel mai important pentru el. Și apoi poți veni cu idei, să înceapă să facă acele lucruri din nou. Și funcționează ca prin magie.
Cred că aceasta este cea mai mare provocare atunci când copiii tăi se simt atât de izolați de tine și atât de departe și vrei să îi ajuți, doar că nu știi cum.
Ce poate face școala pentru copii? Ce pot face pentru starea lor de spirit, pentru starea lor de bine, pentru sănătatea lor mentală?
Tinerii își doresc mai mult decât orice să fie văzuți și înțeleși și să simtă că sunt valoroși și importanți. Lucrul pe care îl spun întotdeauna tuturor angajaților din școlile în care lucrez este că interesul pe care îl poți acorda unui copil și construirea acelei relații cu ei este una dintre cele mai puternice lucruri pe care le poți dărui. Pentru că le oferă speranță, pentru că mulți tineri care, poate, nu primesc unele dintre aceste lucruri acasă, ei așteaptă ca cineva să le arunce lumina dragostei asupra lor.
Un simplu „Bună, cum ești? Vrei să mă ajuți cu asta?”. Și acei copii se hrănesc efectiv din această încercare de a face o conexiune cu ei.
În special pentru tinerii cei mai vulnerabili, aceasta este o oportunitate de a construi o relație autentică. Și adesea este acea relație care îți va permite să faci, ca dascăl, față oricăror probleme pe care le-ai putea avea cu comportamentul lor problematic, inclusiv cu lecțiile, dacă nu își fac temele. Și aș spune că lucrul care te ajută în acest sens este curiozitatea. Este la fel pentru părinți: să menții curiozitatea, să nu presupui nimic.
Pentru că dacă încerci constant să ghicești ce se întâmplă, e ca și când ai pune o etichetă, nu îi creezi spațiu ca acel copil să aibă libertatea să îți comunice ce se întâmplă.
Încearcă să observi când copilul nu e în apele sale și apoi, din pură curiozitate, poți spune: ”Am observat că nu ești chiar bine săptămâna asta. Ce se întâmplă?” Și ar putea să spună, ”nu, sunt bine, sunt bine”. Dar dacă nu renunți și ai o conversație plăcută, relaxată, atunci ei vor începe să îți vorbească. Și apoi, din nou, să nu uităm că rolul nostru nu este de a rezolva problema.
Nu interveni cu soluții. Doar ascultă. Doar arată-ți interesul. Doar fii curios. Asta înseamnă pentru copil: ”ceea ce simt și gândesc este important și valoros”. Și îl ajută să proceseze unele dintre provocări.
Adesea tinerii reușesc să se deschidă și să îmi spună din complexitatea vieții lor. Și eu nu fac nimic altceva decât să spun, ”Oau, este atât de greu! Știi, este uimitor că ești la școală astăzi. Cum ai reușit să faci matematică astăzi când te îngrijorezi atât de mult? Ești incredibil”.
Și sincer vezi cum fețele copiilor se luminează în loc să se simtă ca și cum ar fi un eșec. Deodată își dau seama că, ”de fapt, mă confrunt cu multe. Și sunt foarte tare că sunt astăzi aici, în loc să gândesc că nu reușesc că nu sunt destul de bun”. Acesta este dialogul intern al majorității tinerilor, ”nu sunt destul de bun”. ”Am greșit”.
Cum i-ai ajutat pe profesorii din Marea Britanie?
Am încercat să-i ajut pe profesori să privească dincolo de comportamente. Cei mai problematici tineri sunt cei care sunt nepoliticoși și vorbesc urât sau, pur și simplu, nu sunt dispuși să interacționeze. Și, adesea, răspunsul, desigur, trebuie să fie ferm și consecvent. ”Acestea sunt consecințele pentru acest comportament”.
Dar în interiorul acestui proces, cred că dacă poți ajuta personalul școlii să înțeleagă că în spatele acestor comportamente se află probabil un tânăr foarte speriat și îngrijorat care nu știe cum să comunice faptul că este speriat și îngrijorat, ei vor începe să vadă dincolo de comportament. Vor înțelege comportamentul ca pe un semnal că acest tânăr este speriat și îngrijorat. Nu știm de ce. Deci să fim curioși de ce.
Și singura modalitate în care poți face cu adevărat asta este prin discuții cu ei. Și adolescenții doresc să fie tratați cu respect. Ei vor să fie tratați ca adulți.
Dacă profesorii înțeleg că doar vorbind cu tinerii ca și cum ar fi egali, cu respect, atunci acei tineri vor fi de fapt mai dispuși să se deschidă și să vorbească înapoi cu respect.
Și acest lucru este revoluționar, pentru că dacă te gândești la rolul unui profesor, văzut clasic ca: "Eu sunt aici sus și tu ești acolo jos. Eu sunt adultul, tu ești copilul", această atitudine creează o ruptură între tine și acel tânăr.
Cred că cel mai important sfat pe care l-am oferit personalului din școli în ceea ce privește interacțiunea cu copiii a fost să se gândească de două ori. Că majoritatea copiilor care au o problemă au deja activat răspunsul instinctiv în fața unei amenințări. Ei sunt foarte stresați și, în acea stare, sunt gata să lupte sau să fugă.
Dacă ești profesor în acea situație, ar trebui să te gândești la ce lucruri poți face cu corpul tău, cu vocea ta, cu expresia ta facială, să fii conștient de spațiul în care te afli, pentru că mulți profesori nu iau în considerare faptul că au această conversație în fața altor 30 de elevi, ceea ce va face imposibil ca această conversație să decurgă bine. Trebuie să te gândești la ce lucruri poți face în acele momente pentru a ajuta un tânăr să se simtă mai puțin amenințat și sub atac.
Cu cât poți face asta mai bine, cu atât vei putea să interacționezi mai bine cu acel tânăr și să faci ceva care să fie de ajutor pentru el.
Există vreun gest fizic pe care îl faci pentru a aborda un copil care este poate supărat sau țipă?
Creierul adolescentului este mai sensibil la semnalele negative și devine hipervigilent într-o situație de agresiune. Adolescenții percep fețele neutre ca fiind supărate.
Ceea ce spun întotdeauna părinților și profesorilor, de exemplu, este că trebuie să fii mult mai conștient de expresia feței tale, pentru că un tânăr, chiar dacă nu ești supărat și te uiți la el cu o față normală, va crede că ești supărat pe el. Iar acest lucru este într-adevăr un sfat bun și pentru părinți, deoarece atunci când copilul îți spune ceva care te îngrijorează, fața ta se va schimba fără să vrei.
Și destul de des adolescenții vor interpreta asta nu ca pe ”figura ta îngrijorată”, ci ca pe ”figura ta furioasă”, va crede că fața ta e încruntată. Și apoi vor începe să se retragă.
Așadar, în calitate de terapeut, atunci când lucrez cu tineri care îmi spun lucruri dificile, am învățat să le explic: ”ai putea crede că este fața mea furioasă, dar aceasta este fața mea îngrijorată. Ceea ce îmi spui mă face să mă simt îngrijorată. Sunt foarte tristă pentru tine și vreau să fiu în stare să te ajut”.
Același lucru trebuie să îl facem și cu vocea. Adolescenții sunt mult mai sensibili la volumul și tonul vocii.
Degeaba spun ”este vocea mea normală”. În mintea lor, este o voce mai agresivă. E greu pentru că atunci când ești stresat, tonul vocii tale crește. Când ești furios, vocea ta va fi furioasă.
Așa că mă întorc la găsirea modalităților pe tot parcursul zilei pentru a avea grijă de tine și a lua acele pauze de care ai nevoie să respiri adânc, să faci o plimbare, să ai grijă de tine, să înveți să fii conștient de corpul tău. Pentru că atunci îți va fi mai ușor să-ți gestionezi reacțiile. Dar dacă ești atât de stresat și te grăbești de colo-colo și nu îți oferi niciodată nimic pentru starea ta de bine la nivel mental, nu ai nicio șansă să poți răspunde unui tânăr cu calm și cu un simț al respectului și al deschiderii.
E extraordinar de important și pentru adulți să aibă activitate fizică, să aibă momente doar pentru ei, să redevină recunoscători pentru lucrurile mărunte din viața lor. Dacă poți face aceste lucruri pentru tine, vei putea să-ți gestionezi propriile îngrijorări și anxietăți. Mai departe, cu paharul plin, poți fi mai răbdător. Poți deveni un model de la care copiii vor învăța cum să facă față momentelor stresante din viață.
Dr. Beth Mosley a fost înnobilată de către regina Elisabeta a II-a cu gradul de Membru al Ordinului de Excelență al Marii Britanii (MBE) în 2021 pentru contribuția sa la sănătatea mintală și starea de bine a tinerilor din Suffolk, a lucrat în NHS (sistemul național de sănătate din Marea Britanie) timp de 20 de ani, oferind sprijin specializat pentru peste 20.000 de familii cu copii pentru diferite probleme de sănătate psihică. Tot ea a adus reglementări inovatoare legate de sănătatea mentală în școli din regiunea Suffolk și, în timpul pandemiei, a răspuns nevoilor părinților dezvoltând un program de ateliere pe teme-cheie precum anxietatea, schimbările de dispoziție sau autovătămarea, care a fost accesat de peste 12.000 de părinți pe parcursul anului 2021.