Cum pot fi convinși copiii să stea mai puțin în fața ecranelor: Sfaturile unui psiholog pentru părinți

Cum pot fi convinși copiii să stea mai puțin în fața ecranelor: Sfaturile unui psiholog pentru părinți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Controlarea timpului pe care copiii îl petrec în fața ecranelor de tot felul este una dintre cele mai mari provocări pentru părinți. Există, însă, câteva metode eficiente de a-i convinge pe cei mici că trebuie să folosească mai puțin tehnologia, arată un psiholog.

Peste două treimi din părinții americani spun că timpul petrecut excesiv în fața ecranelor reprezintă cea mai mare sursă de îngrijorare în creșterea copiilor lor, potrivit unui sondaj realizat anul trecut de C.S. Mott Children’s Hospital din Michigan, Statele Unite.

Cu toate acestea, părinții trebuie să fie conștienți că nu tot timpul petrecut pe dispozitivele cu ecrane este pierdere de vreme, arată psihologul american Claire Christensen. Conținutul educativ de calitate îi poate ajuta pe cei mici să deprindă aptitudini importante și să-și dezvolte inteligența emoțională, iar aceasta, la rândul ei, le poate fi de folos pentru a se pregăti pentru viață.

ADVERTISING

"Încurajez familiile, în loc să-și reducă tot timpul petrecut pe ecran, să se așeze și să se gândească la ce au nevoie. Să păstrăm timpul pe ecran acolo unde funcționează pentru noi", a spus Christensen pentru CNBC.

Părinții trebuie să încerce să obțină un echilibru confortabil pentru familie în această privință, apoi vine și momentul pentru rezolvarea problemelor, arată ea.

Experta oferă câteva sfaturi pentru a ușura trecerea copiilor de la ecrane la alte activități fără crize emoționale.

Stabiliți reguli și fiți consecvenți

Deși interzicerea completă a timpului petrecut pe ecrane e contraindicată, Christensen consideră că părinții ar trebui să fixeze niște reguli și să urmărească respectarea lor pentru a crea o rutină. "Potrivit cercetărilor, copiii sunt mai puțin predispuși să aibă relații problematice cu utilizarea tehnologiilor dacă părinții au reguli", a spus ea.

ADVERTISING

Experta recomandă crearea unei rutine de urmărire a programelor media. Planifică momentele în care copilul poate sta în fața ecranului și cât timp, iar dacă faci asta, vei fi mai atent și la conținutul pe care îl urmărește acesta.

Stabilirea și respectarea unei rutine îl ajută și pe cel mic să se desprindă mai ușor de televizor, telefon sau tabletă fără să se supere. "Introducerea timpului de ecran în rutina copiilor îi poate ajuta să se oprească mai ușor. Dacă știu că 'în fiecare zi stăm pe ecran când se pregătește masa iar când e gata ne oprim', asta poate reduce crizele provocate de oprirea folosirii ecranului", a explicat psihologul.

Înclinați către conținutul mai lung

Numeroase cercetări arată că videoclipurile scurte (shorts), de la 60 de secunde pe TikTok până la 10 minute pe YouTube, ne afectează negativ atenția, oferind satisfacții instantanee și înghesuind o mulțime de stimuli într-o fereastră mică de timp.

ADVERTISING

Clipurile scurte pot avea impact în special asupra copiilor, creând dependență și împiedicându-i să se oprească din a le urmări. Acest lucru îi poate stimula excesiv și poate genera o relație problematică cu conținutul online, întrucât ne face să primim "recompensă după recompensă după recompensă", arată Christensen.

În aceste condiții, îndreptarea copiilor spre conținut mai lung, precum serialele TV cu episoade de peste 30 de minute, e mai indicată. Aceste programe îi pot ajuta pe cei mici să-și dezvolte puțin mai mult atenția, ceea ce va face mai puțin probabil ca ei să insiste să urmărească un flux nesfârșit de videoclipuri scurte, explică experta.

Fără avertisment de două minute

Dacă respecți o rutină, e normal să-ți anunți copilul când timpul planificat pe ecran se apropie de sfârșit. Dar emiterea unui avertisment de două minute pentru a-i spune că este aproape timpul să facă altceva poate declanșa o criză de furie preventivă, notează Christensen.

Probabil că ar fi mai bine să păstrezi acel memento pentru tine și să folosești intervalul respectiv de timp pentru a începe să planifici următoarea activitate. "Dă-ți două minute pentru a te gândi la ce-i vei spune copilului să facă mai departe… ceva atractiv pentru imediat după ce va termina", a spus psihologul.

Schimbarea blândă a subiectului poate ajuta copilul să treacă mai ușor de la timpul petrecut pe ecran decât un avertisment ferm, care sună necruțător. Dacă părinții trec de la timpul petrecut pe ecran direct la masă, Christensen recomandă să-i ofere copilului o băutură la alegere, de pildă "apă sau suc?".

Trecerea de la timpul petrecut pe ecran la joaca fizică poate fi, de asemenea, de ajutor. "Pregătește jocul Lego sau un puzzle și spune-i: 'Poți să mă ajuți să termin asta?'."

Dați vina pe tehnologie

Telefonul poate avea setări care limitează timpul de utilizare pentru copii. Există aplicații care controlează timpul de utilizare pe anumite platforme și canale, precum YouTube Kids, și care le permit părinților să aleagă cât timp poate fi urmărit conținutul.

Această sugestie e mai utilă pentru copiii mai mici, care sunt mai puțin predispuși să caute modalități de a evita limitele de timp pe ecran. Atunci când aceste opțiuni sunt disponibile, pot ușura puțin munca părinților. "Un studiu a arătat că cei mici sunt mai puțin înclinați să se supere când ecranul se închide dacă ei cred că tableta a făcut asta, nu părintele", a spus specialista.

În același studiu din 2016 realizat de cercetători de la Universitatea din Washington, unii părinți au raportat că au avut succes spunându-le copiilor lor mici că timpul petrecut pe ecran s-a terminat pentru că s-a defectat conexiunea Wi-Fi sau că o emisiune pe care o vizionau în vacanță nu era disponibilă acasă. Sfatul care tinde să fie preferatul părinților este să dai vina pe tehnologie, subliniază Christensen.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇