O greșeală pe care unii părinți o fac deseori împiedică dezvoltarea normală a copiilor și îi poate influența multă vreme.
Aproape orice părinte țipă uneori la copilul său, oricât de mult s-ar strădui să-și păstreze calmul. „Și cei mai bine intenționați părinți își pierd cumpătul din când în când”, a spus Jazmine McCoy, psiholog în Atlanta, pentru CNBC.
Cât timp aceste izbucniri sunt rare, există un risc redus ca ele să influențeze relația dintre părinte și copil, mai ales dacă adultul prezintă scuze, apreciază experta care are trei copii și este cunoscută ca "Mama psiholog" de urmăritorii ei de pe rețelele de socializare. Dar dacă aceste reacții sunt constante și cronice, pot interfera cu legătura dintre părinte și copil, avertizează ea.
Păstrarea calmului în situații tensionate te poate ajuta să dezvolți inteligența emoțională și încrederea copilului tău, ceea ce îi ajută să fie mai fericiți și să se bucure de succes de-a lungul vieții.
Copiii nu învață când se strigă la ei
Minorii la care părinții strigă constant sunt mai predispuși să dezvolte probleme de comportament, să aibă o stimă de sine scăzută și să sufere de depresie, arată un studiu din 2013 publicat în The Journal of Child Development.
Explicația este simplă: copiii care se simt mai legați și mai susținuți de părinți se descurcă mai bine și sunt mai împliniți, mai fericiți, arată McCoy.
Să strigi la un copil nici nu este eficient pentru a-i corecta comportamentul negativ sau perturbator. În schimb, în creierul lui se produce o reacție la stres care duce la anxietate ridicată, ceea ce poate bloca din capacitatea copilului de a învăța și de a se dezvolta, arată studiile.
"Trebuie doar să ne amintim că atunci când strigăm, copiii noștri de fapt nu învață. Fiindcă sunt stresați și nici noi nu învățăm când suntem stresați. Așa că asta se îndreaptă cumva împotriva obiectivului nostru final", explică psihologul.
ASTĂZI PE SPOT:
Părinții care urlă la copii au nevoie de autoanaliză
Fiecare părinte este diferit. "Pe mine poate să mă enerveze o situație, iar altcineva să zică… 'e în regulă'", spune McCoy.
Părinții sunt mai predispuși să strige la copiii lor când se confruntă cu sentimente precum "neputința, copleșirea, anxietatea" și când sunt stresați de echilibrul fragil între muncă și responsabilitățile de familie care îi fac să se simtă "ca într-o oală cu presiune", explică ea.
Dacă ești stresat sau frustrat de un anumit comportament al copilului, McCoy sugerează să te supui unui proces de autoanaliză ca să înțelegi mai bine de unde pornește impulsul de a striga la copilul tău, recomandă psihologul. Ea sugerează să cauți răspnsul la fiecare dintre aceste întrebări:
- Care sunt situațiile care te enervează cel mai mult când strigi la copilul tău?
- De ce te enervează acest comportament al copilului?
- Ce anume te enervează la acest comportament?
Dacă înțelegi de unde pornește acest impuls, poți să te controlezi înainte de a-ți pierde cumpătul în fața copilului, spune experta, potrivit căreia crizele de tantrum sunt normale la copiii mici. În plus, acestora trebuie să li se repete iar și iar anumite instrucțiuni, punând la încercare răbdarea unui părinte.
Iar când simțim nevoia să strigăm, "trebuie să facem tot posibilul să ne oprim și să ne gândim la o stare mai pozitivă. De exemplu: 'Asta nu-i o urgență. Pot să iau o pauză. Pot să mă opresc. Pot să mă descurc cu orice îmi iese în cale'", spune psihologul.
Nu uita de scuze
Dacă nu te poți stăpâni și începi să țipi la copilul tău, ceea ce urmează este extrem de important pentru menținerea unei legături puternice, de încredere, cu copilul. "Să-ți prezinţi scuze este incredibil de terapeutic pentru amândoi", spune McCoy.
"Cred că cel mai bun lucru pe care un copil îl poate auzi de la părintele său este: 'Îmi pare rău… Lucrez la asta și nu sunt perfect'", arată ea.
Psihologul recomandă ca părintele care a greșit să-i spună clar copilului pentru ce sunt scuzele. Cel mic trebuie să știe că e responsabilitatea adultului să se calmeze, nu a lui. Iar când situația revine la normal, părintele ar face bine să-și întrebe copilul cum s-a simțit când a strigat la el, dacă s-a speriat sau dacă l-a enervat.
Astfel îi vei modela un comportament bun copilului, arătându-i un mod potrivit de a reacționa după o izbucnire nervoasă. În plus, îl vei invita să-și exprime emoțiile, ceea ce va contribui la dezvoltarea inteligenței sale emoționale.
"Îi ajutați să-și împărtășească emoțiile. Și îi încurajați să fie sinceri, ceea ce, din nou, ajută la creșterea unor copii inteligenți, reușiți", subliniază McCoy.
T.D.