Trei fraze pe care nu le spun niciodată părinții care cresc copii cu inteligență emoțională

Trei fraze pe care nu le spun niciodată părinții care cresc copii cu inteligență emoțională

Pentru a crește copii inteligenți emoțional, părinții trebuie să le vorbească pe limba lor. Acest lucru implică și evitarea unor adresări nepotrivite, subliniază o expertă instruită la Harvard.

Inteligența emoțională este capacitatea de a înțelege și gestiona propriile emoții, dar și pe cele ale altor persoane. Potrivit experților, oamenii care dau dovadă de inteligență emoțională pot să-și adapteze gândirea și comportamentul în funcție de context ori pentru a-și îndeplini obiectivele.

Dr. Julia DiGangi, neuropsiholog american și autoarea volumului "Energy Rising: The Neuroscience of Leading with Emotional Power", le spune întotdeauna celor cu care lucrează că independența și conectarea sunt la fel de importante, dacă își doresc relații puternice, sănătoase și bazate pe empatie. Lucru valabil și în educarea unor copii cu un grad ridicat de inteligență emoțională.

ADVERTISING

Experta arată care sunt cele trei fraze pe care părinții unor astfel de copii nu le rostesc niciodată și ce anume spun în schimb, relatează CNBC.

"De ce n-ai şi tu ambiţie?"

Creierul este obișnuit să exceleze când și unde poate. Prin urmare, dacă niște copii au probleme, asta nu se întâmplă fiindcă nu vor să aibă rezultate bune, ci pentru că pur și simplu nu pot. Cu alte cuvinte, nu motivația e problema lor, ci faptul că există o nepotrivire între așteptările părinților și capacitatea lor.

Ce să spui în schimb: Reacția inteligentă emoțional este să fii curios să afli unde se întâlnește motivația copilului cu abilitățile sale.

ADVERTISING

"Să zicem că ai un copil care se joacă prea mult pe computer și citește prea puțin. Încearcă să nu-l întrebi de ce nu este motivat să citească. În schimb, pune-i o întrebare care să-l facă să se deschidă: 'Văd că-ți plac mult jocurile video. Mi-ar plăcea să-mi zici ce-ți place atât de mult la ele. Vrei să-mi spui?'."

"De ce nu mă asculți?"

Julia DiGangi a lucrat cândva cu niște părinți care aveau o fetiță cu probleme senzoriale. Erau supărați că atunci când au ajuns la cabinet, ea nu a mai vrut să iasă din mașină.

Când au început să discute cu ea, părinții au aflat că nu-i plăcea muzica din cabinetul doctorului, iar problema s-a rezolvat simplu cu o pereche de căști. Așadar, adevărata problemă a fost că părinții nu auzeau nevoile copilului lor, arată specialista.

ADVERTISING

Ce să spui în schimb: Creierul unui copil resimte nevoia de autonomie și de explorare a lumii pe baza propriei personalități, nu a convingerilor adulților. Dacă ai ajuns într-un blocaj cu un copil îndărătnic, în loc să-l întrebi de ce nu vrea să te asculte, încearcă să te întrebi dacă tu l-ai ascultat.

Părinții inteligenți din punct de vedere emoțional nu urmăresc conformarea copilului, ci să aibă o legătură cu acesta. El trebuie să știe că ești dispus să-l asculți și să auzi adevărul despre ceea ce simte.

"N-ai pic de respect!"

"Văd frecvent părinți care se reped să tragă concluzii dezastruoase despre comportamentul copilului pe baza propriilor incertitudini", spupe neuropsihologul american.

"Adolescentul nostru nu ne respectă", i s-a plâns un cuplu, explicând că acesta nu și-a făcut temele la o materie importantă. Dar când părinții au avut o discuție calmă cu el, acesta le-a răspuns: "Ba da, vă respect! Dar științele sunt grele pentru mine."

Ce să spui în schimb: Cea mai bună abordare din punct de vedere emoțional dacă te temi că ai pierdut respectul copilului este să-i pui întrebări precise, apoi să-i spui clar că ești dornic să asculți ce are de zis. Ceva de genul: "Am văzut că ai luat o notă mică la ultimul test. Ai vrea să vorbim despre asta? Vreau doar să știu cum a fost."

Sentimentele copiilor ne afectează și pe noi. Când ei sunt supărați, tulburați, agitați, părinții sunt la fel. Așa că atunci când emoțiile se intensifică până la extrem, e normal ca părinții să-și dorească să controleze sentimentele copiilor spunându-le să se liniștească sau să asculte mai atent. Dar ca părinte treaba ta nu e să controlezi emoțiile copilului, ci pe ale tale, conchide experta.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇