Cel mai la îndemână de observat este că a scăzut destul de mult comunicarea verbală, fiind înlocuită mai mult cu comunicarea nonverbală prin mesaje, din cauza tehnologiei folosite în exces.
Am spus din cauza și nu datorită, pentru că acest tip de comunicare, cu toate că este eficient și util în anumite situații, în majoritatea creează confuzie și poate distorsiona mesajul trimis.
Ceea ce lipsește în toate comunicările de tip mesaje este tonul cu ajutorul căruia de cele mai multe ori ne dăm seama dacă transmițătorul mesajului a vrut să facă o glumă sau a vorbit serios, dacă avea o anumită stare atunci când a spus ceva și poate e nevoie să ținem cont de asta fără să ne supărăm și multe alte situații în care tonul face diferența la nivel de comunicare.
Pentru copii și adolescenți a fost mai la îndemână și mai simplu să folosească acest tip de comunicare, dar nu aveau cum să își dea seama că, înlocuind comunicarea verbală cu cea nonverbală, apar probleme serioase de comunicare.
Când îi spun ceva în față unui coleg de clasă e diferit de situația în care îi trimit un mesaj, este o asumare mult mai mare, este o comunicare mult mai personală și poate duce la o discuție din care să se tragă concluzii benefice pentru ambii.
După ce a intervenit comunicarea nonverbală peste cea verbală, au apărut dificultăți ale copiilor și adolescenților în a exprima ceea ce simt față de un alt copil sau adult, mai neacademic spus au uitat cum să vorbească unii cu alții.
Comunicarea nonverbală de tip text a fost și ea modificată prin folosirea a tot felul de prescurtări, scrierea literelor fără diacritice și renunțarea parțial la regulile simple ale gramaticii limbii române.
Înainte să fie preponderent utilizată comunicarea nonverbală prin mesaje, când voiai să îi spui ceva unui coleg sau unui prieten era nevoie să aștepți să te întâlnești cu el sau să se nimerească să îl găsești acasă prin telefon, așteptarea asta îți dădea răgazul să cântărești ceva mai mult ceea ce vrei să îi spui.
Acum, în schimb, nu mai cântărim foarte mult mesajul pe care îl vrem trimis și ne grăbim, după care în unele situații ne trezim că regretăm și ne-am dori să nu îl fi trimis.
Sunt multe situațiile în care doi adolescenți se ceartă prin mesaje, se înjură sau se amenință, iar când sunt puși față în față nu știu ce să facă, cum să își vorbească sau cum să se certe. Ecranul și mesajele fac din comunicare ceva mult mai rece și mai impersonal, ne dau curaj la nivel virtual, dar când cineva este testat în realitate pică testul.
În zilele noastre, comunicarea copiilor și adolescenților este diferită și e ok să fie așa, pentru că ei sunt diferiți. Asta nu înseamnă că noi, adulții, nu le putem oferi exemplu, din punct de vedere al comunicării.
Cum facem asta? Este simplu, stând foarte puțin pe telefon când suntem pe lângă ei, citind seara jumătate de oră sau o oră împreună cu ei sau separat doar să ne vadă, încurajând cât mai mult ca, atunci când au probleme (cu membrii familiei/prietenii sau colegii de școală), să folosească comunicarea verbală pentru a se exprima, pentru a protesta, a se certa, a se împăca etc.