Educația primește peste 550 de milioane de lei la rectificare, dar banii nu sunt pentru salarii, ci pentru școala online

Executivul a aprobat, în şedinţa de vineri, Ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară, în urma căreia Ministerului Educaţiei şi Cercetării i-a fost alocată suma de 551,4 milioane de lei. Banii sunt destinaţi, cu prioritate, achiziţiei de echipamente electronice pentru elevi şi cadre didactice, în vederea participării la activităţi de e-learning, precum şi pentru lucrări de execuţie şi proiectare a 59 de grădiniţe.

MEC a transmis, vineri seară, că, în ceea ce priveşte învăţământul universitar, s-a decis majorarea cheltuielilor din venituri proprii cu suma de 370,50 de milioane de lei, asigurată prin majorarea veniturilor cu suma de 229,72 de milioane de lei, respectiv reglementarea utilizării disponibilităţilor din anii anteriori, în limita sumei de 140,78 de milioane de lei.

ADVERTISING

Creșterea pensiilor costă 4 miliarde, iar alocațiile încă 600 de milioane de lei, spune Cîțu: PSD n-a reuşit acest lucru

”Rectificarea bugetară pozitivă pentru Educaţie este o măsură esenţială de sprijin în perspectiva reluării activităţii şcolare/universitare în această toamnă, în condiţii de acces egal şi siguranţă sanitară pentru toţi elevii, studenţii şi profesorii, având în vedere contextul pandemic provocat de virusul SARS-CoV-2”, a transmis MEC.

De asemenea, a fost aprobată suma de 200 de  milioane de lei, credite de angajament, pentru Programul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare - perioada 2015-2020 (PNDCDI III).

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Cîţu spune că rectificarea bugetară este pentru păstrarea locurilor de muncă, creşterea economiei şi investiţii

Guvernul a mai stabilit că aplicarea devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art. 38 alin. (41) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, va intra în vigoare de la 1 septembrie 2021.

ADVERTISING

Majorarea era prevăzută în Legea salarizării pentru anul 2022, dar a fost devansată şi majorările au fost acordate mai devreme, ceea ce înseamnă că de la 1 ianuarie 2020 salariile pentru profesori au crescut cu 8% (prima tranşă).

Practic, majorarea de 16% (tranşele a doua şi a treia), care semnifică atingerea nivelului majorărilor prevăzute pentru anul 2022 şi care a fost mutată pentru 1 septembrie 2020 (devansată,  deci, cu doi ani), este acum prevăzută pentru 1 septembrie 2021.

Mai exact, se menţine un grafic de acordare a majorărilor stabilite iniţial pentru anul 2022, mai devreme cu un an faţă de ceea ce s-a decis în Parlament.

Citește și:

Guvernul oferă ajutoare de stat pentru TAROM şi Blue Air de câte 300 de milioane de lei

Plafonul IMM Invest crește la 20 de miliarde de lei, cu dobândă subvenţionată 8 luni


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇