După cazul Baranga, șeful Consiliului Naţional al Rectorilor propune un Registru Unic al Diplomelor şi Actelor de Studii

După cazul Baranga, șeful Consiliului Naţional al Rectorilor propune un Registru Unic al Diplomelor şi Actelor de Studii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, anunţă că, la viitoarea reuniune a plenului CNR, va propune susţinerea înfiinţării unui Registru Unic Naţional Integrat al Diplomelor şi Actelor de Studii (RUNIDAS) eliberate de unităţile şi instituţiile româneşti de învăţământ, începând cu nivelul absolvirii studiilor preuniversitare şi obţinerea diplomei de bacalaureat.

„Gravitatea situaţiilor despre care am luat cunoştinţă în ultima perioadă, dezbătute pe larg şi în spaţiul public, reliefează grave deficienţe ale sistemului şi cadrului legal actual cu privire la eliberarea actelor de studii.

ADVERTISING

Este mai mult decât evident că se impun măsuri imediate şi ferme. În calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor, la începutul unui mandat obţinut cu o majoritate covârşitoare, voi propune în cadrul primei reuniuni a plenului CNR susţinerea înfiinţării unui Registru Unic Naţional Integrat al Diplomelor şi Actelor de Studii (RUNIDAS) eliberate de unităţile şi instituţiile româneşti de învăţământ, începând cu nivelul absolvirii studiilor preuniversitare şi obţinerea diplomei de bacalaureat", afirmă Sorin Cîmpeanu, într-un comunicat transmis marţi.

El spune că, în calitate de parlamentar, îşi va asuma şi iniţierea unui proiect de act normativ care să instituie înfiinţarea acestui Registru (RUNIDAS) şi care "să aducă prevederi suplimentare în legislaţia privind educaţia, astfel încât universităţile să dispună de cadrul legal necesar pentru a putea asigura, într-o manieră eficientă, prevenirea unor astfel de fapte, mai mult decât reprobabile, fapte ce afectează imaginea întregului sistem românesc de învăţământ".

ADVERTISING

Citește detalii incredibile despre cazul Baranga:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇