Dezbaterile la Legile Educației au fost reluate. S-a ajuns la consens cu privire la elevele gravide sau care au devenit mame

Dezbaterile la Legile Educației au fost reluate. S-a ajuns la consens cu privire la elevele gravide sau care au devenit mame
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dezbaterile la Legile Educației au fost reluate azi în Parlament, după ce discuțiile s-au blocat sâmbătă din cauza prevederilor legate de școala din spital și educația mamelor minore.

La secţiunea „şcoala din spital”, reprezentanţii USR au propus mai multe amendamente referitoare la mamele minore, iar şedinţa a fost suspendată după ce ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a susţinut nevoia reglementării acestei probleme, menţionând, însă, că trebuie reformulate şi introduse la altă secţiune.

Luni, însă, a fost adoptat un nou articol care prevede că statul român garantează accesul egal la educaţie pentru elevele gravide şi pentru elevii care au devenit părinţi, fără niciun fel de discriminare din partea membrilor comunităţii şcolare.

ADVERTISING

De asemenea, unităţile de învăţământ au obligaţia să ia măsuri adecvate pentru a proteja elevele gravide şi elevii părinţi de stigmatizare sau discriminare, inclusiv prin asigurarea unui mediu de învăţare sigur şi incluziv.

Articolul a fost citit, în şedinţă, de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi a fost adoptat cu modificări de tehnică legislativă.

Potrivit acestuia, elevele gravide şi elevii părinţi vor beneficia de un program de studiu adaptat nevoilor lor, care să le permită să-şi continue studiile, inclusiv prin oferirea, acolo unde este posibil, de posibilităţi de învăţare online.

În vederea protejării dreptului la educaţie a elevelor gravide şi elevilor părinţi, Ministerul Educaţiei elaborează, în termen de 12 luni de la adoptarea legii, o metodologie specifică privind şcolarizarea elevelor gravide şi a elevilor părinţi, aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei.

ADVERTISING

Elevele gravide şi elevii părinţi beneficiază cu prioritate de următoarele facilităţi care vizează combaterea abandonului şcolar:

  • motivarea unui număr limitat de absenţe;
  • transferul în cadrul unor grupe speciale, cu program flexibil;
  • asistenţă medicală specifică în cabinetele de medicină şcolară şi în cabinete specializate;
  • activităţi de învăţare remedială;
  • activităţi în cadrul programului "Şcoala după şcoală" şi a programului educaţional "A doua şansă";
  • metodologia de organizare a programului educaţional, prevăzută în proiect, va cuprinde în mod obligatoriu măsuri specifice care să faciliteze accesul la acesta;
  • consiliere şcolară, inclusiv cu sprijinul unui mediator şcolar, a unui mediator sanitar, precum şi psihologică;
  • consiliere administrativă cu privire la drepturile educaţionale şi privind starea de sănătate, inclusiv cu sprijinul unui mediator şcolar şi a unui mediator sanitar;
  • prioritate la înscrierea copilului în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de nivel antepreşcolar din apropierea unităţii de învăţământ la care este înscris elevul părinte;
  • prioritate la accesarea serviciilor complementare de educaţie timpurie; prin excepţie de la unele prevederi din proiect, prioritate la transfer în cadrul unei unităţi de învăţământ care are în structură nivelul antepreşcolar pentru înscrierea copilului;
  • posibilitatea de a amâna examenele în cazul în care acestea coincid cu perioada de naştere sau cu perioada de îngrijire a copilului.
ADVERTISING

Pe toată perioada şcolarizării elevelor gravide sau elevilor părinţi se desemnează un cadru didactic monitor, care are obligaţia de a supraveghea parcursul educaţional al acestora, de a ţine în permanenţă legătura cu unitatea de învăţământ la care aceştia sunt înmatriculaţi şi de a propune măsuri educaţionale în interesul acestora.

Deputaţii mai au doar trei zile pentru a finaliza dezbaterile la Legile Educației. Până pe 27 aprilie trebuie adoptat raportul comisiei şi supus unui vot în plenul Camerei, prima sesizată. În caz contrar, ar urma să fie considerat aprobat tacit proiectul Guvernului, care va fi trimis la Senat, decizional în acest caz.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇