Cu sau fără mască la orele de sport? Ce spune medicul Mihai Craiu

Cu sau fără mască la orele de sport? Ce spune medicul Mihai Craiu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Medicul Mihai Craiu, fondatorul Spitalului Virtual pentru Copii, spune că purtarea măștii pentru copiii care fac sport afară nu este necesară, dar precizează că este nevoie de o serie de precauții când orele de sport se desfășoară la interior.

De fapt, purtarea măștii la orele de sport a devenit o adevărată cutie a Pandorei în România după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că toți copii vor purta mască la aceste clase, dar două zile mai târziu s-a răzgândit, după ce a aflat care sunt practicile europene. În orice caz, legal nu a întreprins însă niciun demers.

ADVERTISING

”Am cerut o situaţie cu privire la practicile europene – Austria nu solicită, Belgia nu solicită, Bulgaria nu solicită, Estonia, Finlanda, Suedia – nu solicită. Franţa nu solicită, dar are precizarea că orele de sport se derulează exclusiv în exterior”, a spus Cîmpeanu.

În consecință a formulat o propunere, aflată în curs de analiză, pentru școala românească.

ADVERTISING

Conform propunerii, copiii trebuie să păstreze distanța de 1,5 metri și să evite sporturile de echipă. În plus, când este posibil, orele de educație fizică ar trebui organizate în aer liber.

Ar trebui sau nu elevii să poarte mască la orele de educație fizică?

”Acest lucru depinde de vârstă, de starea de sănătate și de locul și intensitatea efortului sportiv”, a declarat medicul Mihai Craiu pentru Digi24.

ADVERTISING

"Răspuns scurt: Masca afectează capacitatea de efort. Hiper-ventilația pe durată mai mare de 15 minute cu masca pe față nu e indicată", a spus medicul.

Aceste precauții sunt pentru sportul în interior, potrivit lui Mihai Craiu.

"Oxigenul în aer e de cam 21%, când purtăm mască sau fular concentrația scade la 19,5%, se știe din sporturile de performanță asta. E ca și când ai exersa la altitudine de 600 de metri.

Copiii ar trebui fie să facă pauze în timpul orelor de sport, fie să nu folosească masca, să stea la distanță. În aer liber - fără mască", a adăugat pediatrul Mihai Craiu.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇