Clotilde Armand vrea să deschidă curțile școlilor pentru copii, dar în anumite condiții. Unde nu e teren de sport, elevii pot juca șah sau table

Clotilde Armand vrea să deschidă curțile școlilor pentru copii, dar în anumite condiții. Unde nu e teren de sport, elevii pot juca șah sau table
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Toți copiii și adolescenții de până la 18 ani domiciliați în Sectorul 1 sau care studiază la o unitate de învățământ de stat de pe raza acestei zone administrative vor avea acces gratuit în curțile și terenurile de sport în aer liber ale acestora pentru a face sport sau activități recreative.

Potrivit unui proiect de hotărâre care va intra pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Sectorului 1 de marți, 3 august 2021, va fi permis accesul gratuit tuturor copiilor și adolescenților de până la 18 ani, cu condiția ca aceștia să se încadreze în categoria din care unitatea de învățământ face parte, respectiv: învățământ preșcolar, primar și secundar inferior, învățământ gimnazial, secundar inferior, secundar superior și învățământ secundar superior.

ADVERTISING

Pe terenurile de sport cu acces liber se vor desfășura numai activități sportive, individual, în grup sau pe echipe. În unitățile de învățământ unde nu există spațiu pentru amenajarea unui teren de sport, accesul se va face pentru activități de recreere în spațiile special amenajate, acolo unde există: șah, table, socializare etc.

Activitățile sportive ce presupun sporturi de masă pe echipe - handbal, volei, baschet, fotbal etc. - sunt interzise în incinta unităților de învățământ care nu au terenuri de sport pentru a evita distrugerile.

Copii cu vârsta de până la 14 ani vor fi însoțiți obligatoriu de un aparținător care trebuie să îi supravegheze.

ADVERTISING

Programul propus pentru joaca din curtea școlii

Potrivit proiectului, în zilele din timpul anului școlar în care au loc cursuri și în timpul vacanțelor, accesul copiilor la curțile și terenurile de sport va fi până la ora 20:00 pentru sezonul de iarnă (1 noiembrie - 31 martie) și până la ora 22:00 pentru sezonul de vară (1 aprilie - 31 octombrie).

Accesul va începe cu o oră după încheierea orelor de curs, a examenelor, olimpiadelor, concursurilor sau festivităților și numai după programul de învățământ obligatoriu, cât și al celorlalte activități desfășurate de către unitatea de învățământ.

În zilele de sâmbătă și duminică, respectiv în timpul vacanțelor, programul va fi între orele 09:00-13:00 și 14:00-20:00 pentru sezonul de iarnă și ora 22:00 pentru sezonul de vară, cu excepția zilelor în care au loc examene, olimpiade, concursuri, festivități sau alte activități pe care le desfășoară unitatea de învățământ sau autoritatea locală.

ADVERTISING

Acolo unde terenurile de sport și spațiile de recreere sunt prevăzute cu nocturnă sau instalație de iluminat, programul de acces indiferent de sezon este până la ora 22:00.

Programul de acces va fi afișat într-un loc vizibil din exteriorul incintei de către conducerea unității de învățământ și va fi publicat pe paginile rețelelor sociale și pe paginile web ale fiecărei unități de învățământ în parte.

Școlile care nu-și deschi porțile, amendate

Distrugerea dotărilor, echipamentelor și spațiilor aparținând terenurilor de sport și a spațiilor de recreere atrage după sine răspunderea celui care a provocat daunele și implicit consecințele prevăzute de reglementările legislației în vigoare și de regulamentele de ordine interioară ale unităților de învățământ în cauză.

Limitarea sau îngrădirea accesului gratuit al utilizatorilor în curțile și terenurile de sport în aer liber ale unităților de învățământ preuniversitar aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 constituie contravenție și se sancționează de către Poliția Locală Sector 1 cu amendă contravențională cuprinsă între 100 și 500 de lei.

Citește și: Scoateţi lacătul de la curtea şcolii! Protestatarii au transformat trotuarul din fața Primăriei Clujului în loc de joacă


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇