Un startup românesc îşi extinde operaţiunile în cinci noi ţări, devenind cea mai mare reţea europeană de e-fulfillment cu livrare a doua zi

Un startup românesc îşi extinde operaţiunile în cinci noi ţări, devenind cea mai mare reţea europeană de e-fulfillment cu livrare a doua zi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Startup-ul românesc Frisbo, platforma de smart e-fulfillment cu cea mai mare prezenţă în Europa, care preia depozitarea, ambalarea şi livrarea comenzilor online, a anunţat luni că îşi extinde operaţiunile în Republica Moldova şi Bulgaria, unde recent au început activitatea, şi Spania, Italia şi Belgia, care se află în proces de integrare a depozitelor.

”Pentru 2021, compania are în plan extinderea reţelei logistice în Germania (ţară deservită în acest moment din Polonia), Franţa şi Olanda”, a informat compania.

ADVERTISING

În prezent, în reţeaua Frisbo sunt active 15 centre logistice din România, Republica Moldova, Ungaria, Slovacia, Bulgaria şi Polonia, care deservesc 9 ţări în sistem de livrare a doua zi: România, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria şi Germania.

La începutul anului 2021, lista ţărilor cu livrare next day va ajunge la 13, adăugându-se Belgia, Italia, Spania şi Portugalia.

Călătorii în lumea post-COVID. Startup-ul românesc Questo a strâns fonduri de 300.000 de euro. Vrea să se extindă în 100 de orașe

ADVERTISING

Anul acesta, Frisbo a înregistrat în medie o creştere anuală de peste 95% pe pieţele din România, Ungaria, Slovacia şi Polonia, ţările în care startup-ul opera şi în 2019. În 2020, operaţiunile externe au reprezentat o pondere de 15% din totalul business-ului.

”Anul acesta ne-am concentrat pe consolidarea poziţiei noastre în piaţa locală şi extinderea operaţiunilor Frisbo în Centrul şi Estul Europei, proces care va continua şi în 2021. În contextul pandemiei şi al faptului că cei mai mulţi dintre consumatori se orientează către cumpărături online, serviciile noastre au devenit tot mai căutate şi nu mai reprezintă o soluţie exotică. Vom continua extinderea Frisbo către pieţele din vest, observând un apetit tot mai mare al magazinelor online din portofoliu pentru acestea”, a declarat Bogdan Colceriu, fondator Frisbo.

ADVERTISING

Printre clienţii din portofoliul Frisbo se numără companii precum Bitdefender, Aosom, Nala, Sanovita, foodpanda, Meli Melo sau Intercars.

HaidiHai, startup românesc de produse art&craft, estimează o cifră de afaceri de 500.000 lei în 2020 și o creștere de peste 100% a vânzărilor

Beneficiul utilizării unui serviciu de e-fulfillment constă în scalarea vânzărilor magazinelor online în piaţa locală, cât şi în ţări noi, fără nevoia experienţei logistice, fără costul ridicat şi stresul gestionării stocurilor şi a comenzilor.

Frisbo este prima platformă de e-fulfillment de pe piaţa locală, fondată în 2014 de antreprenorul Bogdan Colceriu. În luna noiembrie a anului trecut, startup-ul a primit o investiţie de 1,2 milioane de euro, într-o rundă condusă de GapMinder Venture Partners, cu participarea ROCA X, la o evaluare a business-ului de aproximativ 6 milioane de euro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇