Un milion în conturi și două apartamente, după 30 de ani de muncă la stat. Ministrul Boloș spune cum a reușit performanța

Un milion în conturi și două apartamente, după 30 de ani de muncă la stat. Ministrul Boloș spune cum a reușit performanța
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Are două apartamente, peste un milion de lei în conturi, un teren și a fost bugetar toată viața. Este vorba de (acum) ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, care vorbit despre „secretul” prosperității sale, după 30 de ani de munca la stat.

„Lucrez de 30 de ani în administraţie, sunt profesor universitar de 26 de ani şi sunt singur, nu am persoane în întreţinere, am ocupat funcţii de conducere de-a lungul carierei mele didactice şi profesionale. Deci nu sunt bani pe care i-am adunat peste noapte, sunt rezultatul muncii mele de peste 30 de ani. (…) Secretul este ca să lucrăm acolo unde avem competenţele necesare şi având mai tot timpul două locuri de muncă, până la urmă este un lucru care este pe deplin justificat”, a explicat Marcel Boloş pentru Antena 3, potrivit News.ro.

ADVERTISING

Potrivit CV-ului, Marcel Boloș a început la Primăria Oradea în 1993 ca inspector la Serviciul de Relații cu Publicul, până în 1997, apoi un an Șef Birou, încă doi ani contabil șef și între 2005 și 2008, Director economic în cadrul Administraţiei Patrimoniului Imobiliar al Consiliului Local Oradea. S-a întors la primărie între 2008 și 2012 și a fost Director executiv la Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională. După care a început parcursul în politica mare, ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (2012 – 2013), director general la Ministerul Transporturilor (2013 – noiembrie 2015), secretar de stat la Ministerul Transporturilor (noiembrie 2015-ianuarie 2017), apoi s-a mutat director general la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (2017 – noiembrie 2019). După care a fost ministru al Fondurilor Europene (în guvernul Orban), pentru o scurtă perioadă ministru al Digitalizării și din nou ministru al Fondurilor Europene. A fost și consilier onorific al prim-ministrului Nicolae Ciucă în domeniul finanţelor.

ADVERTISING

Întrebat ce trebuie să facă o persoană care vrea să strângă un milion de lei, aşa cum a făcut el, Boloș a spus: „Să se pregătească din tinereţe pentru că, repet, nu sunt bani pe care i-am câştigat de pe un an pe altul, sunt bani care sunt rezultatul muncii mele şi am ocupat funcţii de conducere de la 28 de ani, deci sunt de peste 24 de ani în funcţii de conducere, deci am avut un nivel de venit corespunzător, plus că sunt profesor universitar”.

El a dat asigurări și că nu este singurul bugetar aflat în această situaţie. 

ADVERTISING

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere completate de ministrul Proiectelor Europene, la 30 mai anul acesta, Boloş deţine două apartamente cumpărate în 2003 şi 2019, un teren extravilan, peste un milion de lei în 16 conturi şi depozite bancare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇