Subvenție de aproape 9 miliarde de euro pentru ca Volkswagen să își facă fabrica de baterii electrice în Canada

Subvenție de aproape 9 miliarde de euro pentru ca Volkswagen să își facă fabrica de baterii electrice în Canada

Canada a fost de acord să acorde în următorii zece ani subvenţii de până la 13,2 miliarde de dolari canadieni (8,8 miliarde de euro) grupului Volkswagen, care va construi în statul din America de Nord prima sa fabrică de baterii electrice din afara Europei.

Potrivit AFP şi Reuters, autoritățile canadiene au anunțat că „Investiţia va depinde de numărul de baterii fabricate şi va fi între 8 şi 13,2 miliarde de dolari canadieni”.

Această fabrică va crea "3.000 de locuri de muncă directe şi până la 30.000 de locuri de muncă indirecte', a declarat premierul canadian Justin Trudeau.

ADVERTISING

Unitatea din Ontario, Canada, ar urma să aibă o capacitate de 90 gigawaţi/oră (GWh), cea mai mare fabrică planificată până acum de Volkswagen. Grupul german ar urma să investească până la şapte miliarde de dolari canadieni în uzina care va acoperi necesarul său de baterii din America de Nord.

Construcţia fabricii ar urma să înceapă în 2024, iar producţia va demara până în 2027.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇