Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC

Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Stefanini Group, companie globală din domeniul tehnologiei care oferă soluții de inovare și transformare digitală, îl numește pe Farlei Kothe, actualul CEO pe zona EMEA, în funcția de CEO pentru regiunile America de Nord, EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa) și APAC (Asia- Pacific). Cu o experiență de peste 15 ani în cadrul companiei, Kothe își propune să crească eficiența și să consolideze poziția de piață a Stefanini în regiunile cheie.

Stefanini va integra echipele din aceste regiuni, prin consolidarea resurselor compania propunându-și să ofere o experiență integrată pentru clienți. Compania va lua decizii strategice pentru centralizarea managementului, optimizarea comunicării regionale și implementarea de instrumente digitale avansate pentru a optimiza colaborarea. Aceste măsuri vor elimina redundanțele, vor accelera luarea deciziilor și vor îmbunătăți timpii de răspuns pentru clienți.

ADVERTISING

„Farlei are expertiza și abilitățile necesare pentru a unifica aceste regiuni critice și pentru a asigura că vom continua să oferim soluții eficiente clienților noștri. Aceștia vor beneficia de o abordare unificată, având acces la resurse globale extinse, menținând în același timp suportul local,” a declarat Marco Stefanini, Fondator și CEO Global al Stefanini Group.

„Ne concentrăm pe obținerea de rezultate. Aliniem echipele din America de Nord, EMEA și APAC pentru a elimina barierele și a consolida poziția Stefanini ca organizație globală competitivă”, a declarat Farlei Kothe, Chief Executive Officer pentru America de Nord, EMEA și APAC.

ADVERTISING

Inteligența Artificială și automatizarea - cruciale în optimizarea operațiunilor. România va juca un rol important 

Noile tehnologii, precum Inteligența Artificială (AI) și automatizarea, vor juca un rol crucial în optimizarea operațiunilor și îmbunătățirea serviciilor pentru clienți, inclusiv în România. Stefanini își propune să standardizeze procesele și să utilizeze aceste tehnologii pentru a optimiza deciziile și eficiența în toate regiunile.

„Inteligența artificială și automatizarea vor transforma modul în care operăm, accelerând inovația rapidă, îmbunătățind serviciile pentru clienți și eficientizând operațiunile noastre globale. Ne concentrăm pe standardizarea proceselor esențiale și creșterea eficienței prin automatizare inteligentă. România va juca un rol important în această transformare, pe măsură ce lucrăm la standardizarea proceselor esențiale și creșterea eficienței prin automatizare inteligentă”, a subliniat Farlei Kothe.

ADVERTISING

Pe termen scurt, compania preconizează o reducere a costurilor operaționale, iar pe termen lung, Stefanini urmărește consolidarea relațiilor cu clienții și o creștere a veniturilor, susținută de soluții inovatoare. 

Continuăm să recrutăm constant în România  

Stefanini are 1.500 de angajați în România, fiind astfel un centru tehnologic strategic pentru operațiunile companiei din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA). Stefanini livrează din România servicii de dezvoltare și întreținere de aplicații, securitate cibernetică, platformă M365, infrastructură cloud și suport tehnic la distanță.

“România rămâne un hub esențial pentru atragerea de talente și inovație în tehnologii noi și un element cheie în expansiunea noastră la nivel regional. Vom continua sa recrutăm, concentrându-ne pe un model hibrid în orașele unde compania deja operează sau pe poziții complet remote în alte locații din țară. Preconizăm un nivel constant de recrutări în perioada următoare, bazandu-ne pe programe de recomandare și parteneriate cu universități pentru atragerea de oameni talentați”, a explicat Farlei Kothe.

Despre Stefanini

Stefanini este o multinațională globală din domeniul tehnologiei, originară din Brazilia, cu experiență de 35 de ani și prezență în 41 de țări. Compania investește într-un ecosistem complet de inovare pentru a deservi industrii precum retail, automotive, producție sau industria financiară. Cu oferte solide aliniate la tendințele pieței, precum automatizare, cloud, Internet of Things (IoT) și User Experience (UX), compania a primit recunoaștere și mai multe premii în domeniul inovării. Stefanini are un portofoliu extins, care combină soluții inovatoare de consultanță și marketing, mobilitate, campanii personalizate și inteligență artificială cu soluții tradiționale precum Service Desk (cu posibilitatea de a oferi asistență în 35 de limbi), Field Service și outsourcing (BPO).