Spania respinge planul Comisiei Europene de reducere a consumului de gaz

Spania respinge planul Comisiei Europene de reducere a consumului de gaz
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul spaniol se opune reducerii consumului de gaze cu cel puţin 15%, dorit de Bruxelles pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, apreciind că această măsura nu este neapărat „justă” şi nici „eficientă”.

„Spania nu sprijină această propunere”, a declarat ministrul spaniol pentru tranziţia ecologică, Teresa Ribera, într-o conferinţă de presă, exprimându-şi regretul că măsura nu a făcut obiectul unei dezbateri în prealabil, relatează AFP.

„Ne vom opune impunerii unor obligaţii care depăşesc, ca eforturi, ceea ni se potriveşte”, a asigurat ea.

Comisia Europeană a cerut miercuri Celor 27 de state membre să-şi reducă voluntar consumul de gaze în cursul următoarelor opt luni, dezvăluind măsuri destinate să permită UE să înfrunte o eventuală întrerupere a aprovizionării cu gaze ruseşti.

Acest plan, care urmează să fie discutat în 26 iulie în cadrul unui Consiliu european, prevede în mod concret ca fiecare ţară să facă „tot posibilul” pentru a-şi reduce cu cel puţin 15% între august 2022 şi martie 2023 consumul de gaze în raport cu media ultimilor cinci ani.

În caz de „risc substanţial de penurie gravă sau de cerere excepţional de ridicată” şi dacă eforturile voluntare nu sunt suficiente, un mecanism de alertă ar putea activat, după consultarea statelor, cu scopul de a stabili „obiective constrângătoare”, care să permită să facă acest obiectiv de 15% obligatoriu.

Potrivit Teresei Ribera, această măsură nu este în mod necesar cea mai eficientă sau cea mai justă. „Familiile spaniole nu vor suferi întreruperi în furnizarea gazelor sau a electricităţii în locuinţele lor”, a promis ea, adăugând că „Spania va apăra poziţia industriei spaniole”.

ADVERTISING

"Spania şi-a făcut temele în domeniul energetic, acţionând în mod constant şi plătind mult mai mult decât partenerii noştri europeni. Putem fi mândri de ceea ce am realizat şi pentru vocaţia de a contribui la reacţia europeană.

Este necesară o dezbatere serioasă şi onestă. În schimb, acest plan impune soluţii care nu sunt adecvate şi eficiente.

La nivelul Uniunii Europene, am observat o lipsă profundă de acţiuni. Spre deosebire de alte ţări, Spania nu a trăit din mijloace externe la nivel energetic şi, indiferent ce se va întâmpla, spaniolii nu vor suferi restricţii privind alimentarea cu gaze", a subliniat Teresa Ribera.

Totuşi, ministrul spaniol a spus că ţara sa vrea să dea dovadă de solidaritate cu ceilalţi membri ai UE.

"Ştim că numeroşi parteneri europeni trec printr-o perioadă dificilă şi aşteaptă toamna şi iarna cu o mare nelinişte. Vrem să ajutăm, punând toate infrastructurile noastre" în serviciul UE, a concluzionat ea.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇