Spania lansează vizele pentru „nomazii digitali”

Spania lansează vizele pentru „nomazii digitali”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile din Spania vor acorda viză pentru cetățenii din afara Uniunii Europene care lucrează de la distanță și vor să se bucure de soare și de un cost al vieții mai mic. Spania urmărește astfel să devină un hub tehnologic și să-și reducă dependența de turism.

Legea care urmează să fie adoptată prevede acordarea unei vize inițiale de un an, cu posibilitate de prelungire pe cinci ani, pentru „nomazii digitali” care lucrează pentru companii din afara Spaniei și pentru cei care obțin maximum 20% din venituri de la angajatori spanioli. Rudele apropiate, precum soț/soție sau copiii, se pot alătura solicitantului de viză, relatează The Guardian.

ADVERTISING

Ce condiții trebuie să îndeplinească "nomazii digitali":

  • Să aibă cetățenia unui stat din afara pieței comune europene.
  • Să poată demonstra că au lucrat cel puțin un an de la distanță.
  • Să aibă un contract de muncă. Dacă sunt freelanceri, să demonstreze că au lucrat periodic pentru o companie din afara Spaniei.
  • Să facă dovada că au venituri suficiente.
  • Să aibă o adresă la care locuiesc în Spania.
  • Încă nu se cunoaște dacă va fi nevoie să prezinte și cazierul.

În primii patru ani, cei care se înscriu în program vor plăti un impozit pe venit redus, de 15%, în loc de 25%.

ADVERTISING

Spania se va alătura altor 15 state europene care oferă viză pentru „nomazii digitali". Fiecare țară are propriile condiții:

  • În Croația, solicitanții trebuie să câștige cel puțin 2.000 de euro lunar, în Estonia - 3.500 de euro, în Islanda - 7.100 de euro, iar în Portugalia - doar 700 de euro.
  • Grecia a introdus viza pentru „nomazii digitali" în octombrie 2021, oferind rezidență pe trei ani. Aplicanții trebuie să aibă un venit de 3.500 de euro pe lună.
  • Unele țări cer și un depozit banca, de exemplu, 5.500 de euro în Cehia, altele solicită o asigurare de sănătate.
ADVERTISING

Madridul, Valencia și Barcelona, care se numără deja printre cele mai atractive orașe din UE pentru „nomazii digitali" și pentru înființarea de startupuri, urmăresc să devină centre tehnologice și să-și reducă dependența de turism.

Legislația este concepută astfel încât să reducă tradiționala birocrație spaniolă și să ușureze procesul de creare a unui startup. În prezent, înființarea unei firme în Spania durează între 20 și 30 de zile, în comparație cu doar o zi în Olanda și Marea Britanie. Statul iberic ocupă locul 30 în topul țărilor cu cel mai prietenos mediu de afaceri, întocmit în 2020 de Banca Mondială.

Pe lângă avantajele financiare, frumusețea țării și iernile mai blânde din Spania, acoperirea 4G aproape totală i-ar putea determina pe cei care folosesc internetul pentru a lucra de la distanță să se mute în zonele rurale, unde chiriile sunt mici. Viteza internetului este una dintre cele mai bune din Europa, cu o medie de 148Mbps, aproape dublu față de cea din Marea Britanie, cu doar 75Mbps.

Viza pentru „nomazi digitali" ar putea avea, însă, și unele efecte negative asupra locuitorilor din Madrid și Barcelona: întrucât cei care lucrează pentru companii din afara Spaniei au venituri mai mari și vor plăti impozite mai mici, ei își vor permite să plătească chirii mai mari decât localnicii, contribuind la scumpirea acestui sector al pieței imobiliare.

Potrivit unui raport publicat anul acesta, salariul mediu în Spania este de 1.751 euro, cu 20% mai mic decât media din UE, de 2.194 euro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇