Președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei, respinge acuzațiile privind o presupusă manipulare a datelor despre evoluția PIB și susține că revizuirile operate sunt rezultatul procedurilor tehnice standard aplicate la nivel european.
Reacția vine după ce INS a rectificat, vineri, evoluția PIB, anunțând două trimestre de scădere economică în 2024.
La scurt timp, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a acuzat o manipulare a datelor statistice: „Au coafat, după doi ani, datele din 2024, transformând creşterea economică în recesiune doar ca să încerce să estompeze dezastrul economic din mandatul lui Bolojan! Acestea este cea mai grosolană manipulare a statisticii ce demonstrează disperarea actualului premier, după ce scăderea economiei din ultimul trimestru, de aproape 2%, este de patru ori mai mare decât aşteptările tuturor analiştilor”.
Într-un punct de vedere trimis HotNews, Tudorel Andrei susține că revizuirile sunt normale și se încadrează în practicile europene.
„Nu se poate realiza o «coafare»”
Șeful INS explică faptul că ajustările sezoniere sunt realizate printr-un algoritm automat, utilizat la nivelul Sistemului Statistic European.
„În aceste condiții, utilizând metoda TRAMO-SEATS, nu se poate realiza o «coafare» a datelor din trecut, întrucât seria ajustată sezonier și ratele de creștere sunt generate automat, pe baza algoritmului implementat în aplicația JDemetra+”, afirmă Tudorel Andrei.
El subliniază că statisticianul nu poate interveni punctual asupra valorilor rezultate: „Statisticianul nu poate interveni punctual asupra valorilor rezultate în urma aplicării procedurii de ajustare, cu atât mai mult cu cât datele obținute prin rularea aplicației, împreună cu specificațiile tehnice aferente, sunt transmise către Eurostat”.
Potrivit acestuia, revizuirile pentru 2024 reprezintă „un efect tehnic al procesului de ajustare sezonieră și nu implică modificarea valorilor brute ale PIB aferente perioadelor respective”.
De ce apar revizuiri
Tudorel Andrei explică faptul că ajustarea sezonieră se face cu ajutorul modelului TRAMO-SEATS, implementat în aplicația JDemetra+, iar introducerea de date noi poate conduce la recalcularea valorilor anterioare.
El citează și recomandările Fondului Monetar Internațional, potrivit cărora: „Estimările ciclului de trend pentru cele mai recente părți ale seriei trebuie interpretate cu prudență, deoarece acestea pot fi supuse unor revizuiri semnificative”.
Șeful INS arată că dificultatea majoră nu este aplicarea metodei, ci interpretarea rezultatelor: „În practică, dificultatea nu este legată de aplicarea propriu-zisă a metodei, ci de interpretarea rezultatelor obținute prin desezonalizarea unei serii de timp”.
Revizuiri similare în alte state UE
Pentru a demonstra că România nu este o excepție, Tudorel Andrei oferă exemple din alte state membre ale Uniunii Europene, unde au existat diferențe între estimările inițiale și cele revizuite ale ratelor de creștere trimestrială.
Potrivit analizei citate de acesta, discrepanțele au variat între -1,9% (Islanda) și 0,9% (Estonia). În cazul României, rata inițială de 2,8% a fost revizuită la 2,5%.
„Revizuirea în cazul României se situează în zona mediană a revizuirilor înregistrate la nivelul țărilor din Uniunea Europeană”, precizează președintele INS.
Problemele sistemului statistic
Tudorel Andrei atrage atenția și asupra subfinanțării statisticii oficiale. El arată că profesia de statistician în sectorul public devine tot mai puțin atractivă, „în condițiile în care nivelul salarial al statisticienilor se situează printre cele mai scăzute din administrația publică”.
Asta deşi "pregătirea unui statistician impune cunoștințe complexe și aprofundate de matematică, informatică, economie etc., poziția de statistician fiind mult căutată în lume."
„Statul român trebuie să sprijine dezvoltarea statisticii oficiale, întrucât aceasta reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai democrației”, subliniază șeful INS.
Acesta amintește că România a devenit recent membră în Grupul pentru Statistică și Guvernanță Statistică al OCDE și că face parte, pentru a doua oară în zece ani, din Comisia de Statistică a ONU, susținând că activitatea INS se desfășoară în conformitate cu standardele internaționale.
