România riscă să piardă banii PNRR pentru metroul din Cluj și cele 27 de spitale noi. Ce spune ministrul Boloș

România riscă să piardă banii PNRR pentru metroul din Cluj și cele 27 de spitale noi. Ce spune ministrul Boloș
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România riscă să piardă banii PNRR pentru trei proiecte uriaşe din cauză că acestea se află în mare întârziere.

Aceasta este concluzia unei analize realizate de Bănca Mondială pentru Guvernul României.

G4Media a consultat acest raport BM şi scrie că sunt în "risc critic" banii pentru metroul din Cluj, cele 27 de spitale și secții spitalicești noi, dar și campania de împădurire.

Am putea pierde banii destinaţi acestor proiecte de anvergură pentru că se află în întârziere şi toate ar trebui finalizate până la finalul anului 2026.

ADVERTISING

Primul pe listă, metroul din Cluj, abia a trecut de faza contestațiilor. Contractul pentru proiectarea și execuția M1 la Cluj-Napoca poate fi semnat cu Asocierea Gulermak – Alstom după ce contestația depusă de Dogus, firma concurentă, a fost respinsă pe 7 aprilie. Contractul are o durată de 96 de luni și 300 de milioane de euro ca finanțare prevăzută prin PNRR.

Cât despre spitalele noi, lista lor a trecut de Guvern abia pe 22 februarie.

Şi campania de împădurire a fost lansată abia în noiembrie 2022, foarte târziu.. Acest proiect are prevăzut un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56.000 hectare de noi păduri.

ADVERTISING

Şi asta nu e tot. Acelaşi raport realizat de Banca Mondială arată că mai sunt două proiecte din PNRR aflate în ,,risc mare” de a fi ratate din aceleași motive: deschiderea de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile (Componenta 6 din PNRR) și Mobilitate urbană sustenabilă (Componenta 10 din PNRR).

Proiectul a fost elaborat de Banca Mondială pentru a ajuta Guvernul României să negocieze cu Comisia Europeană legat de scăderea obligatorie a PNRR cu 2,1 miliarde de euro.

ADVERTISING

Reacţia ministrului Marcel Boloş

Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a confirmat raportul de la Banca Mondială.

,,Într-adevăr avem acest raport al Băncii Mondiale, făcut de către experți și evaluează riscul pe care l-am avea pentru implementarea proiectelor din PNRR. A fost discutat și este în curs discuția aceasta cu reprezentanții Comisiei Europene, să vedem câte se vor valida din acele sume.

6 miliarde de euro e un buget imens, nu știu cât se va valida și cât va rămâne în final, depinde de coordonatorii de reformă și de noi, cum vom duce discuțiile în negociere cu Comisia Europeană”, a declarat Boloş pentru Ecopolitic.

El spune că toate proiectele de infrastructură de transport sunt riscante.

,,Nu există proiecte de infrastructură care sunt pe termen lung fără risc, dar dacă nu ne asumăm aceste riscuri, asta înseamnă că pierdem tot bugetul României pentru proiecte de infrastructură? Ferească Dumnezeu, nu! Să vedem cât se validează cu reprezentanții Comisiei Europene, cu coordonatorii de reformă.”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇