România se menține pe locul al treilea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe noi, după Bosnia și Herțegovina și Grecia, cu un preț mediu de 1.504 euro/mp în 2023, în ușoară creștere de la 1.461 euro/mp în 2022, conform studiului Deloitte Property Index 2024, realizat pe baza datelor din principalele orașe din 24 de țări.
La rândul său, Austria rămâne țara cu cele mai scumpe locuințe, cu 4.920 euro/mp în 2023, urmată de Germania (4.700 euro/mp), Franța (4.538 euro/mp), însă în toate aceste țări prețurile sunt în scădere față de 2022.
Per ansamblu, 15 din cele 24 de țări analizate au înregistrat creșteri ale prețurilor medii pentru locuințele noi, cele mai importante fiind în Ungaria (+13,3%) și Polonia (+12,2%), iar scăderi notabile au fost consemnate în Italia (-10,7%), Danemarca (-3,8%), Norvegia (-3,5%) și Marea Britanie (-3,3%).
Pe de altă parte, locuințele din România au devenit mai accesibile decât cu un an în urmă. Dacă în 2022 un român avea nevoie, în medie, de 6,3 salarii medii anuale brute la nivel național* pentru a cumpăra o locuință nouă de 70 mp, anul trecut media a scăzut la 5,9 salarii, ceea ce plasează țara noastră pe locul al patrulea în topul accesibilității, după Danemarca (4,7 salarii anuale brute), Norvegia (4,8) și Italia (5,3).
Țara europeană cu gradul cel mai mic de accesibilitate dintre cele analizate este Cehia, unde sunt necesare 13,3 salarii anuale brute pentru a cumpăra o locuință nouă, urmată de Slovacia (12,7 salarii anuale brute).
„Evoluția din piața imobiliară rezidențială din România a fost influențată și în 2023 de dobânzile ridicate, care au avut impact atât asupra dezvoltatorilor, crescându-le costurile de construcție, cât și asupra cumpărătorilor, care s-au confruntat cu prețuri ridicate și cu dobânzi mai mari la creditele ipotecare.
Însă semnalele transmise atât de Banca Centrală Europeană, cât și de Banca Națională a României, prin demararea procesului de reducere a dobânzilor, pe fondul diminuării presiunilor inflaționiste, au potențialul de a revigora investițiile în domeniu, pe de o parte, și de a stimula creditarea ipotecară, pe de altă parte.
În plus, este de așteptat ca perspectivele de creștere economică și majorarea veniturilor populației să dinamizeze activitatea în domeniu în perioada următoare”, a declarat Irina Dimitriu, Partener Reff & Asociații | Deloitte Legal, lider al serviciilor de consultanță pentru sectorul imobiliar în cadrul Deloitte România.
Topul oraşelor cu cele mai scumpe locuinţe
Parisul rămâne în fruntea clasamentului orașelor europene cu cele mai scumpe locuințe, cu un preț mediu de 14.900 de euro/mp pentru un apartament nou, urmat de Munchen (10.900 euro/mp) și Zona Metropolitană Interioară a Londrei (8.018 euro/mp).
În România, cele mai mari prețuri se înregistrează în Cluj-Napoca, respectiv 2.434 de euro/mp și o creștere de 3% față de anul anterior, în timp ce Bucureștiul ocupă locul al doilea, cu 1.726 euro/mp, urmat de Brașov cu 1.618 euro/mp.
Astfel, țara noastră este printre puținele state europene în care cel mai scump oraș nu este capitala, alături de Belgia, unde Anvers este cea mai scumpă localitate, Italia cu Milano, Germania cu Munchen și Spania, unde Barcelona ocupă primul loc.
Piaţa chiriilor
Pe piața chiriilor, Zona Metropolitană Interioară a Londrei urcă trei poziții în clasament și devine cel mai scump oraș european, conform datelor disponibile analizate de studiul Deloitte, cu o chirie medie lunară de 33,8 euro/mp.
Pe locul al doilea se află Dublin, cu o chirie medie de 31,5 euro/mp, urmat de Paris, cu 31,3 euro/mp.
Orașul Patra din Grecia este la cealaltă extremă, cu cea mai mică chirie medie, de 6,3 euro/mp, urmat de Burgas din Bulgaria (6,9 euro/mp).
În România, cel mai scump oraș dintre cele analizate este Cluj-Napoca, cu o chirie medie lunară de 9,7 euro/mp, urmat de București, unde chiriașii plătesc în medie 9,2 euro/mp pe lună, ambele în creștere față de anul anterior.
„Prețurile și chiriile pentru locuințele din România au fost influențate, în 2023, și de scăderea numărului de tranzacții pe piața imobiliară rezidențială, cu aproximativ 10% față de anul anterior, dar și de încetinirea activității de construcții de locuințe, cu aproape 6%.
Așadar, este nevoie de stimularea activității pe această piață, pentru a crește oferta și, astfel, a răspunde cererii tot mai ridicate care se manifestă în prezent, dar și pe termen mediu și lung”, a declarat Marius Vasilescu, Partener Consultanță Financiară, Deloitte România.
Ediția a 13-a a studiului Deloitte Property Index analizează evoluția pieței imobiliare rezidențiale în anul 2023 în 24 de țări și 69 de orașe. Toate prețurile cuprinse în analiză sunt convertite în euro, pentru a obține rezultate comparabile.
* Calculul se referă la salariul mediu brut la nivel național din anul 2023 (adică înainte de aplicarea taxelor și impozitelor), pe o perioadă de 12 luni (anual).