Relaxarea restricțiilor și tendința de revenire la normalitate au deblocat investiții de aproape un miliard de euro, în România

Relaxarea restricțiilor și tendința de revenire la normalitate au deblocat investiții de aproape un miliard de euro, în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După mai bine de un an de incertitudine din cauza crizei sanitare, începutul acestei veri a însemnat o speranță către revenirea la normalitate.

Relaxarea restricțiilor a adus o mobilitate mai mare a oamenilor, revenirea la lucru a celor aflați în șomaj tehnic, dar și deblocarea unor proiecte aflate în impas din cauza faptului că multe companii s-au temut de o criză financiară asemănătoare cu cea din perioada 2008-2010.

O analiză a rectorului Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, arată că într-un timp foarte scurt numai în vestul țării au fost anunțate investiții de aproape un miliard de euro, pentru următorii ani.

Vorbim despre multinaționale din domeniile IT&C și automotive, deja prezente în România, care au ales să își extindă portofoliul de afaceri cu noi proiecte de cercetare sau unități de producție.

“O mare parte dintre aceste investiții sunt din domeniul automotive pentru că aici este deja o piață foarte bună și găsesc un bazin de forță de muncă deja calificată, atât pe partea de inginerie, cât și pe partea de producție. Unele erau deja prevăzute încă de acum câțiva ani, dar în momentul în care au scăzut vânzările, la începutul pandemiei, au fost puse în așteptare.

ADVERTISING

Fie că ne place sau nu, criza sanitară a arătat că este bine să ai mașina ta pentru a te deplasa dintr-un loc în altul, pentru a evita aglomerația din mijloacele de transport în comun. Companiile din industria automotive și-au dat seama de acest lucru și au pus în mișcare planurile pe care le aveau.

De altfel, observăm un interes crescut pentru eMobilty. Toate aceste proiecte de investiții au în componență și soluții pentru mașini electrice”, susține Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, într-un comunicat transmis SpotMedia.ro.

Trendul în industria automotive este destul de evident spre mașini electrice, iar toate companiile din domeniu vor să dezvolte departamentele din zona electrificării. România era deja un jucător important pe piața de componente auto, așa că putem asista la dezvoltarea unor linii de producție pentru piese de mașini electrice.

ADVERTISING

O firmă mare din Germania deja a anunțat că de anul viitor va asambla la Timișoara baterii pentru mașini hibrid. Alte multinaționale, în schimb, au în vestul țării departamente de ingineri care dezvoltă tehnologii pentru mașini electrice.

Cea mai mare provocare: recrutarea forței de muncă

Universitatea Politehnica Timișoara joacă un rol important în succesul implementării acestor proiecte de investiții. De altfel, majoritatea companiilor când plănuiesc o astfel de extindere analizează în primul rând resursa universitară, se mai arată în analiză.

Există întâlniri între managementul de top al acestora și conducerea universității pentru o imagine cât mai clară asupra pieței forței de muncă.

“Există o implicare directă a Universității Politehnica Timișoara atunci când vine vorba de noi investiții. De exemplu, într-un caz Timișoara a fost în competiție cu cel puțin alte două orașe din estul Europei.

ADVERTISING

Au fost întâlniri cu reprezentanții companiei și cu autoritățile locale, iar noi le-am arătat disponibilitate și un răspuns foarte rapid la solicitări. Au vrut să afle ce specializări avem, număr de absolvenți sau ce proiecte de cercetare dezvoltăm.

În momentul în care ei primesc niște răspunsuri consistente într-un timp foarte scurt, fără o birocrație excesivă, înseamnă că ești un partener serios, preocupat să îi ajuți să își ducă la îndeplinire planurile”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Companiile nu au venit în România doar pentru producție, ci și pentru cercetare. Investițiile înseamnă în primul rând noi locuri de muncă, iar jumătate dintre acestea sunt alocate cercetării și dezvoltării unor noi tehnologii.

În Timișoara firmele găsesc angajați cu experiență, pe lângă care pot angaja și persoane entry-level. De asemenea, Universitatea Politehnica Timișoara produce ingineri bine pregătiți, însă ritmul de dezvoltare al industriei începe să fie unul foarte intens. Astfel că cererea de specialiști va fi mult mai mare decât oferta din piață.

Deficit de ingineri și programatori

În momentul de față, în vestul țării, este deja un deficit de ingineri și programatori, iar pentru investitori va fi dificil să umple pozițiile nou create. Universitatea Politehnica Timișoara și-a mărit oferta educațională cu 10% la sută, în fiecare an, în domeniile unde există cerere mare în piața muncii.

“În urma discuțiilor cu companiile, noi ne adaptăm programa de studiu astfel încât să satisfacem cerințele din piață, însă nu este suficient. Trebuie să vină și ele cu specialiști, astfel încât să îi crească pe lângă ei pe tinerii cu cunoștințe de bază.

În multe cazuri oferim șansa ca acești specialiști să coordoneze lucrări de diplomă sau chiar să predea în cadrul universității. Serviciile de recrutare se vor orienta și spre absolvenți din alte orașe pentru a-i aduce aici. De asemenea, județe precum Arad, Bihor, Hunedoara sau Gorj, vor juca un rol important în dezvoltarea acestor companii, pentru că acolo sunt oameni pe care îi pot forma la Timișoara.

Pentru angajați înseamnă salarii mai bune și condiții de muncă atractive pentru că fiecare companie își va dori să îi atragă. Toate acestea, coroborate, vor scădea dorința tinerilor ingineri sau IT-iști să plece în străinătate”, a încheiat Florin Drăgan, rector Universitatea Politehnica Timișoara.

Companiile din IT&C, în schimb, au un interes crescut pentru zona de cercetare a inteligenței artificiale. În acest context, Universitatea Politehnica Timișoara a dezvoltat mai multe programe de masterat care să acopere nevoile din piață.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇