Proiecte economice româno-coreene, promovate de Camera de Comerț și Industrie a României la Seul

Proiecte economice româno-coreene, promovate de Camera de Comerț și Industrie a României la Seul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, se află într-o vizită strategică la Seul, având ca obiectiv consolidarea relațiilor comerciale româno-coreene și atragerea de investiții în sectoare-cheie ale economiei naționale.

Președintele CCIR, Mihai Daraban, efectuează o vizită în Republica Coreea la invitația Korea Foundation, instituție dedicată promovării relațiilor internaționale și aflată sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe al Coreei de Sud.

În prima zi a vizitei, președintele CCIR a participat la două întâlniri de nivel înalt, care au evidențiat interesul reciproc pentru consolidarea relațiilor economice bilaterale.

Prima întrevedere a avut loc la sediul Federației Industriilor Coreene (FKI), unde Mihai Daraban a fost primit de vicepreședintele și CEO-ul FKI, Kim Chang-beom.

Discuțiile s-au concentrat pe identificarea de noi oportunități de investiții coreene în România, cu accent pe domenii strategice în care cooperarea este deja activă, precum energia, industria nucleară și sectorul apărării. Reprezentanții coreeni au subliniat importanța proiectelor existente în aceste domenii, văzute ca bază solidă pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic extins între România și Coreea de Sud.

A doua întâlnire a avut loc la sediul KOTRA (Korea Trade-Investment Promotion Agency), agenția guvernamentală responsabilă cu promovarea investițiilor și a exporturilor coreene.

Președintele CCIR a avut un dialog aplicat cu vicepreședintele agenției, Jihyung Lee, și alți oficiali de rang înalt implicați în promovarea investițiilor și exporturilor coreene. Discuția s-a axat pe oportunitățile de investiții în România și modalitățile concrete de colaborare între cele două economii.

A group of people sitting at a table  AI-generated content may be incorrect.

Cu acest prilej, Mihai Daraban a susținut o prezentare detaliată a potențialului strategic al Portului Constanța, evidențiind proiectele de dezvoltare logistică și de transport maritim și fluvial prin utilizarea conectivității oferite de coridorul Dunării către centrul Europei.

Prezentarea a fost apreciată de partea coreeană drept un element esențial pentru viitoare inițiative comune în domeniul transportului și logisticii regionale.

În urma acestor întâlniri, CCIR a fost recunoscută ca partener instituțional de încredere pentru dialogul economic cu actorii guvernamentali și industriali din Republica Coreea, deschizând calea pentru dezvoltarea unor colaborări bilaterale de substanță.

Republica Coreea, a 13-a economie globală și unul dintre liderii mondiali în domeniul IT și al energiei nucleare, este un partener economic important pentru România. Relațiile bilaterale includ schimburi comerciale în creștere, cu un volum total de peste 1 miliard de euro în 2022. În România sunt înregistrate 284 de companii cu capital coreean, iar investițiile sud-coreene vizează inclusiv infrastructura energetică și securitatea.

Dialogul politic și economic este susținut de acorduri de cooperare între camerele de comerț și vizite bilaterale de nivel înalt, cel mai recent exemplu fiind vizita premierului român în Republica Coreea în decembrie 2022.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇