Ministerul Finanţelor a lansat în transparență decizională proiectul de lansare a Programului IMM Plus, prin care se vor acorda IMM-urilor credite pentru investiții sau pentru continuarea activității. Bugetul alocat este de 12,5 miliarde de lei.
”Proiectul asigură, până la 30 iunie 2024, accesul la finanţare al firmelor care nu dispun de sumele necesare pentru proiectele de investiţii şi pentru continuarea activităţii. Bugetul propus este de maximum 12,5 miliarde lei şi se pot acorda garanţii în limita unui plafon de 11,1 miliarde lei, pentru 11.500 beneficiari. Actul normativ este publicat în consultare AICI”, a anunțat, vineri seară, Ministerul Finanţelor.
Ministrul Marcel Boloş a apreciat că este unul dintre cele mai de succes programe implementate de România până acum, care oferă IMM-urilor libertatea să ia acele decizii care să le asigure dinamica pozitivă în ceea ce priveşte creşterea numărului de angajaţi, a cifrei de afaceri, a profitului net şi a marjei de profit raportate la vânzări.
”Datele ne-au arătat că firmele care au beneficiat până acum de finanţare cu ajutorul garanţiilor oferite de MF au raportat o creştere medie a veniturilor de 9%. Concret, 9 din 10 companii beneficiare de garanţii de stat au raportat creşteri ale venitului. Tocmai de aceea am alocat 12,5 miliarde lei pentru IMM Plus, pentru a continua să susţinem şi să încurajăm dezvoltarea IMM-urilor şi a mediului de afaceri în ansamblu” , a explicat ministrul Marcel Boloş.
Potrivit proiectului, Programul IMM Plus prelungeşte măsurile de sprijin instituite prin vechea schemă de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi se derulează prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).
Valorile maxime ale ajutoarelor de stat au fost majorate de la 2.000.000 euro la 2.250.000 euro per întreprindere/UAT, respectiv de la 250.000 euro la 280.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agriculturii primare şi de la 300.000 euro la 335.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii.
Componentele Programului IMM PLUS
Componenta IMM ROMÂNIA PLUS facilitează accesul la finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanţarea altor credite de investiţii sau cheltuieli destinate achiziţiei de părţi sociale şi acţiuni.
Componenta AGRO PLUS este dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.
Componenta IMM PROD PLUS are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.
Componenta CONSTRUCT PLUS are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, susţinerea investiţiilor în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu implementate de:
- IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţiilor, inclusiv start-up-uri, precum şi arhitecţi şi birouri individuale de arhitectură;
- Unităţi Administrativ Teritoriale (municipii, oraşe, comune).
Componenta RURAL PLUS are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru creditele de investiţii şi creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.
Componenta INNOVATION PLUS are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru companiile româneşti inovative şi/sau care îşi promovează produsele şi serviciile destinate exportului.