Planul USR cu zero taxe pe salariul minim e înăbuşit în faşă de noul ministru de Finanţe: Mi-e greu să cred că putem aplica în acest moment

Planul USR cu zero taxe pe salariul minim e înăbuşit în faşă de noul ministru de Finanţe: Mi-e greu să cred că putem aplica în acest moment

Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, consideră că neimpozitarea salariului minim, chiar şi pentru anumite categorii de contribuabili, este o măsură greu de aplicat în acest moment, în care trebuie urmărit deficitul bugetar.

Pe de altă parte, ministrul susţine că, odată ce va exista o categorie de contribuabili care nu plăteşte taxe, şi alţii vor dori să beneficieze de acelaşi regim.

„E o măsură pe care mi-e greu să cred că o putem aplica în acest moment. Vorbeam de consolidare fiscală, de acoperirea cheltuielilor, dacă venim cu această măsură, o să avem o mare problemă bugetară.

ADVERTISING

(...) Mi-e greu să cred că, odată ce deschidem cutia Pandorei, vom mai putea opri generalizarea unui asemenea proiect.

Odată ce ai creat o categorie care nu plăteşte taxe, toate celelalte vor dori să fie în aceeaşi situaţie.

Să vedem ce se va întâmpla, suntem cu ochii pe deficit, pe execuţia bugetară.

În funcţia de ministru de Finanţe sunt cel criticat în permanenţă, pentru că nu trebuie să fiu mână largă", a explicat marţi Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă.

Conferință de presă susținută de ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu

Conferință de presă susținută de ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu

Publicată de Ministerul Finanţelor pe Marţi, 24 august 2021

El a răspuns astfel unei întrebări referitoare la o propunere a ministrului Economiei, Claudiu Năsui, privind neimpozitarea salariului minim.

ADVERTISING

La sfârşitul lunii iulie, Năsui a arătat că neimpozitarea salariului minim ar putea fi o soluţie pentru păstrarea forţei de muncă în ţară, iar această măsură ar putea începe la 1 ianuarie 2022, într-un sector privat, care ar putea fi HoReCa.

Salariu minim vs. coșul minim

Ministrul Finanţelor s-a referit şi la o posibilă raportare a salariului minim la coşul minim de consum şi a explicat că aceasta este o discuţie complicată, în condiţiile în care preţurile se modifică constant, prin urmare şi valoarea coşului minim se modifică, ceea ce ar însemna impredictibilitate.

ADVERTISING

"Există o discuţie privind raportarea salariului minim la coşul minim de consum. A fost şi în Parlament.

Este o discuţie destul de complicată, complexă, pentru că preţurile se modifică constant şi evident şi valoarea coşului minim se modifică constant.

Asta ar însemna o impredictibilitate în aplicarea acestei măsuri. Cred că salariul minim ar trebui să rămână ca şi acum stabilit prin acordul între patronat şi sindicate", a subliniat şeful de la Finanţe.

Azi am văzut şi o nouă gafă a ministrului de Finanțe: Nu știe cât este salariul minim net.

Creșterea pensiilor, în analiză

În ceea ce priveşte o eventuală majorare a pensiilor, şeful de la Finanţe a precizat că autorităţile vor analiza dacă se pot angaja la un astfel de demers.

"Vom analiza dacă putem să ne angajăm la o creştere de pensii. Legea cu majorarea pensiilor cu 40% nu se putea aplica. Nu am votat Legea pensiilor. Am făcut acea contestaţie la Curtea Constituţională şi am câştigat-o", a mai spus Dan Vîlceanu.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇