Plafonarea sau reglementarea prețului energiei e cel mai rău lucru. Cineva trebuia găsit și pedepsit public într-un act care să elibereze furia – Interviu

Plafonarea sau reglementarea prețului energiei e cel mai rău lucru. Cineva trebuia găsit și pedepsit public într-un act care să elibereze furia – <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span>

Nu plafona prețul la energie, folosește veniturile suplimentare nesperate, neluate în calcul când ai făcut bugetul, din TVA și valorificarea certificatelor de carbon, și protejează consumatorul vulnerabil, după care poți ajuta și IMM-urile, afirma Radu Dudău, profesor asociat la Universitatea București, cofondator și director al Energy Policy Group.

La noi plafonarea nu e țintită, se aplica pentru toată lumea, iar efectele ei negative sunt cu mult mai mari, durabile și nocive decât o reducere temporară a TVA la energie, spune prof Radu Dudău într-un interviu pentru SpotMedia.

Avem un mediu haotic în care tot felul de entități se luptă pentru rente. Vor prețuri preferențiale, dar în aval vor piață liberă, unde au crescut prețurile tuturor bunurilor și serviciilor, atrage atenția prof. Radu Dudău.

Cum am ajuns la criza fără pecedent a facturilor la energie? Care e cauza?

Este o criză internațională și cauza cea mai pregnantă este creșterea explozivă, la nivel record, a prețului gazelor naturale. De acolo scumpirea electricității și priceperea autorităților de a gestiona și mobiliza resursele pentru a răspunde.

Scumpirea gazelor are de-a face în bună măsură cu pandemia, când a scăzut brusc activitatea economică și consumul de energie. Gazele și energia electrică s-au ieftinit masiv, am avut prețuri negative la petrol, adică producătorii plăteau să le fie luată producția.

Activitatea economică a fost reluată neașteptat de repede și cererea de gaze e cu mult mai mare decât oferta.

În mod normal, în Europa, vara punem gaze în pământ ca să trecem de sezonul rece când necesarul e mare. N-am reușit să mai facem asta de anul trecut.

De ce?

Pe fondul prețurilor mici, operatorii s-au gândit că nu merită costul pentru a băga gazele în pământ. Pe de altă parte, nu a existat suficientă cantitate disponibilă și toamna ne-am trezit cu o dublă provocare: și prețuri record, și teama că nu vom avea suficiente gaze pentru iarnă.

În România, gazul natural e cel mai important combustibil. Importăm 20% din gaz, o cotă în creștere de la an la an, și depindem de o singură sursă - Federația Rusă, care a avut și motive necomerciale, politice, să limiteze furnizarea către țările europene.

Am avut deficit și pe partea de energie electrică, prețuri mari, de aici facturile care ne sperie.

Mulți acuză și liberalizarea prețurilor.

Noi am mai trecut prin etape de liberalizare și au mai fost astfel de spaime. Le-am gestionat. Acum am finalizat o etapă de liberalizare într-un context dificil, dar nu asta este cauza principală, cum spuneam.

Exista și un specific românesc al acestei crize?

Ne-au ajuns niște păcate din trecutul nu foarte îndepărtat: inacțiune, pasivitate și nepricepere. Era bine să avem și producția de gaze din Marea Neagră, proiect ratat de clasa politică. Iar din momentul în care se aliniază interesele între guvern și investitori până la punerea în producție trec cel puțin 3-4 ani.

În producția de energie electrică nu am făcut aproape nicio investiție în ultimii ani. Nici în gaze naturale. Nu am reușit să finalizăm centrala de la Iernut, ceea ce ridică semne de întrebare legate de capacitatea statului. Nici în zona de regenerabile.

Am tot amânat, ne-am dat cu părerea într-o zonă de amatorism condusă de opiniile din talk-show-urile de seară.

În fața noastră stă un morman de bani de la UE, pe care în deceniul 2021-2030 îi avem la dispoziție dacă suntem capabili să îi absorbim. Pe partea de energie, există Fondul pentru Modernizare, alimentat de certificatele de carbon, care s-au scumpit foarte mult. Ar fi cam 15 miliarde disponibile pentru România în acest deceniu.

Ne distingem ca singurul stat beneficiar care nici până acum nu a trimis o listă cu proiecte pentru finanțare.  Întârziem, trece timpul, ni se închid ferestre de oportunitate.

Urgența numărul 1 a devenit să mărim capacitatea administrației românești de a face proiecte, scheme, rapoarte, de a dialoga cu autoritățile UE ca să folosim oportunitatea de dezvoltare. Altfel stăm, ne lamentăm și nu înțelegem ce și de ce ni se întâmplă.

Ministrul Energiei și premierul au spus că sunt 1 milion de facturi greșite. Este un fenomen generat de lăcomia demonizaților furnizori sau de legea foarte proastă?

Nu am o statistică oficială, dar sunt relatate diferențe uluitoare între facturi. E clar haosul. A fost o lege făcută repede și apoi o întârziere până la apariția normelor de aplicare. Aparent numeroși furnizori au facturat după cum au înțeles.

Dar vânarea furnizorului de energie pare mai mult o căutare a țapului ispășitor, cineva trebuie găsit și pedepsit public într-un act care să elibereze furia. Cineva trebuie să fi furat, altfel nu se explică.

Greșelile trebuie corectate, trebuie să existe monitorizare pe piață și autorități puternice. Dar să nu ne amăgim că prețul ar fi minunat dacă am elimina orice practică incorectă pe segmentul de furnizare.

Luni seară, premierul a anunțat noi plafonări și noi limite de compensare. Se discută chiar de o aplicare retroactivă. Asta e soluția corectă?

Suntem de acord că într-o astfel de conjunctură, consumatorul casnic, în primul rând, trebuie protejat.

Opinia noastră, la Energy Policy Group, este că plafonarea sau reglementarea prețului energiei e cel mai rău lucru. Ai nevoie de acest semnal de preț, este cel mai important autocorectiv, motivează în cel mai înalt grad investițiile în eficiența energetică. 

Fără un cost penalizator nu merită osteneala de a economisi energia și a investi în termoizolare etc. Costul îi stimulează pe investitori.

Piața trebuie lăsată să funcționeze și trebuie utilizate alte mecanisme.

Noi generăm în aceste momente venituri mari care se duc la buget prin taxe, impozite, accize, asociate cu furnizarea de energie, care sunt colectate de stat. Și, pe de altă parte, din valorificarea certificatelor de emisii de carbon.

Aceste venituri pot fi utilizate de stat pentru a-și ajuta cetățenii cu susținerea parțială și chiar totală a facturilor pe durată limitată de timp. Nici măcar nu fost luate în considerare veniturile din certificatele de carbon. Ele s-au scumpit foarte mult, deci pot fi mobilizate sume importante pentru consumatori.

Sunt țări care au dat direct cash - Suedia, vouchere - Franța, alții au redus TVA la energie. La noi încă există această dispută. Ar trebui redus TVA la energie pentru o durată limitată de timp fără să fie speriate agențiile de rating. Și-ar pune probleme dacă în economia românească nu ar fi măsuri de protecție a cetățenilor și IMM-urilor.

Se poate umbla la accize, unele țări le-au preluat de la consumator la bugetul de stat.

Deci, trăgând linie, nu plafona prețul la energie, folosește veniturile suplimentare nesperate, neluate în calcul când ai făcut bugetul, din TVA și valorificarea certificatelor de carbon, și protejează consumatorul vulnerabil, după care poți ajuta și IMM-urile.

La noi plafonarea nu e țintită, se aplică pentru toată lumea, iar efectele ei negative sunt cu mult mai mari, durabile și nocive decât o reducere temporară a TVA.

Ar putea duce la falimente ale furnizorilor și de aici alte distorsiuni?

Da. Ideea ar trebui să fie: plafonez, dar am grijă de tine, furnizor, să-ți dau diferența între prețul de achiziție și cel plafonat. Dar asta nu se întâmplă. E o mare confuzie privind prețul de achiziție. Unii cumpără de pe piața spot, alții au contracte din primăvară.

Cel mai expus e furnizorul mic, rămâne marea companie, de regulă asociată cu o companie de distribuție, dar nici ei nu au chef să preia brusc clienți lăsați baltă.

ANRE vine cu ideea de a nu permite așa ușor falimentul furnizorilor. Dar poate era mai înțelept să verifice din timp bonitatea lor, dacă au capital pentru a funcționa ca firmă de furnizare. Am avut un “preaviz” în 2016 (min 24 din video) ar fi trebuit să învățam ceva din el.

De ce a crescut și Hidroelectrica prețurile (detalii la min 25)

Modelul de funcționare a pieței generează venituri pentru stat, venituri pe care statul trebuie să le folosească pentru cei vulnerabili, instituții publice esențiale etc.

La ce sistem vrem să ne întoarcem? O autoritate centrală care să spună: tu vinzi cu atât, tu cu atât? Dacă statul reglementează prețul energiei, dă energie ieftină, într-o activitate economică, respectiva companie își va vinde produsul tot la un preț reglementat sau pe piața liberă?

Avem un mediu haotic în care tot felul de entități se luptă pentru rente. Vor prețuri preferențiale, dar în aval vor piață liberă, unde au crescut prețurile tuturor bunurilor și serviciilor.

Avem resurse la dispoziție ca să ajutăm concetățenii lăsați de izbeliște.

De această dată categoria vulnerabilă nu e cea clasică. Sunt multe firme în mod real vulnerabile, de exemplu brutăriile cad una după alta. Și clasa de mijloc își pierde puterea de cumpărare, cu efecte economice în lanț. Căștiga suficient statul din aceast criză pentru a-i ajuta și pe vulnerabilii în sens mai larg?

Bineînțeles că da. Nu este ușor să gestionezi cu instituții slabe avalanșă de clientelism și cereri nejustificate. Statul își poate proteja IMM-urile, chiar și marile companii, daca are o politica industrială articulată.

Câștigul statului nu înseamnă doar că în mod conjunctural i se umplu buzunarele peste așteptări. Câștigul statului nu poate fi definit decât printr-o dezvoltare sănătoasă a economiei, prin menținerea unui mediu viabil, solvabil și cu perspective.

Ați menționat mai devreme certificatele de carbon pe care mulți dau vina pentru creșterea prețului. Așa e?

În UE există cel mai avansat sistem din lume prin care toți producătorii de energie electrică trebuie să achiziționeze de pe o piață contravaloarea emisiilor de gaze cu efect de seară pe care le realizează. E o piață bazată pe cerere și ofertă, care în momentul de față a ajuns la nivel record peste 90 de euro/tona CO2.

România este dintre țările UE care în producția de energie electrică au dependență mare de așa numiții combustibili fosili – gaze naturale și cărbune, ceea ce face ca producția de energie electrică să aibă emisii de carbon mari. Dar maximum 20% din scumpirea energiei are această cauză.

Deși există un oarecare impact, sunt venituri generate și disponibile pentru statul român. Ele trebuie cheltuite pentru surse de energie curată, dar pentru situații de criza energetică banii pot fi folosiți și pentru protecție socială pe durată limitată.

A greșit cu ceva ministrul Virgil Popescu?

Nu există o soluție imediată ca să dispară peste noapte prețurile mari la energie, dar aș fi vrut ca ministerul să fie mai avansat în atragerea de finanțare UE din Fondul de modernizare și altele.

Nu ar fi trebuit să ne găsească iarna cu stocurile de energie pline?

Ani de zile ANRE a fost acuzat că obligă operatorii la stocuri inutil de mari cu costuri inutile. Ar trebui să avem reglementat un volum minim de stocare, un miliard de metri cubi, sub care să nu scadă în timpul sezonului cald. Asta nu rezolvă însă problema prețurilor. 

Când vor mai reveni prețurile la niveluri rezonabile, precum cele dinaintea pandemiei?

În mod normal, în primăvară ar trebui să vedem o scădere a prețului la energie electrică și gaze. Dar cu gazele suntem într-o turbulență care nu cred că se va disipa mai repede de 2 -3 ani.

Trebuie să fim capabili să gestionăm asta. Trebuie să tragem învățămintele despre stocare, UE vrea să facă niște mecanisme solidare, trebuie să avem și capacități care să depindă mai puțin de consumul de gaze, ce facem cu producția din Marea Neagră.

Unele lucruri vom învață să le facem mai bine, cu altele vom învață să trăim ca o boală cronică.

Avem resurse să depășim un episod dificil de 6 luni de zile fără să dăm peste cap funcționarea pieții. Noi mereu am considerat că liberalizarea e o chestiune impusă și o acceptăm cât sunt zile senine. Când nu mai sunt, vrem să plafonăm prețul energiei.

Haideți să lăsăm piața și să găsim alte intrumente pentru a-i proteja pe cei care au nevoie de protecție. Dar cei mai vocali în România nu sunt neapărat cei mai nevoiași.