Parlamentul a adoptat plafonarea prețurilor la energie. Vor beneficia consumatorii casnici, dar și firmele, spitalele și bisericile

Parlamentul a adoptat plafonarea  prețurilor la energie. Vor beneficia consumatorii casnici, dar și firmele, spitalele și bisericile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputații s-au reunit în plen, miercuri, pentru a vota plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor românilor, pentru perioada 1 noiembrie – 31 martie.

După câteva zeci de minute de dezbateri – în care cei mai mulți dintre aleși s-au felicitat reciproc pentru că au lucrat la acest proiect de lege – 285 dintre cei 287 de deputați prezenți au votat pentru adoptarea măsurilor de sprijin. Iar proiectul a fost adoptat.

Potrivit formei finale a proiectului de lege, care a intrat azi la vot la Camera Deputaților (for decizional - n.red.), vor primi sprijin de la stat, pentru plata facturilor, parte dintre consumatorii finali: clienții casnici, IMM-urile, spitalele și bisericile, cabinetele medicale individuale, dar și alte ONG-uri.

În termen de 5 zile, legea poate fi contestată la Curtea Constituțională. Dacă nimeni nu o va contesta, va merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

ADVERTISING

Iată detalii despre fiecare formă de sprijin pe care deputații au adoptat-o astăzi.

Ce ajutor vor primi consumatorii casnici

Proiectul de lege votat de Camera Deputaților - potrivit formei raportului final consultat de Spotmedia.ro - prevede pentru consumatorii casnici „acordarea unei compensații unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgenţă”.

Prețul nu poate scădea sub cel de referință, cu TVA și tarife, care este de 0,68 lei/kWh.

De asemenea, același proiect prevede că, pentru clienții casnici, „prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh”.

ADVERTISING

În plus, „prețul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh”.

Consumul maxim pentru care se acordă acest sprijin se referă la 1500 kWh energie electrică pentru perioada 1 noimebrie – 31 martie și echivalentul în kWh a 1000 m3 de gaze naturale.

Consumatorii vulnerabili - așa cum sunt ei definiți de legea 226/2021 - vor putea solicita amânarea plății facturilor, printr-o cerere către furnizor.

Sprijin pentru spitale, școli, creșe, biserici și unități de asistență socială

Potrivit raportului final al legii pentru adoptarea OUG 118/2021, de plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze la nivelul aplicat consumatorilor casnici vor beneficia și spitale publice și private definite conform Legii nr. 95/2006, unităţile de învăţământ publice și private, precum şi creșele.

ADVERTISING

De asemenea, vor beneficia de plafonare furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, dar și unitățile de cult (în majoritate biserici - n.red.) și ONG-urile înființate potrivit OG 26/2000, care reglementează crearea de asociații și fundații.

Ce primesc IMM-urile, microîntreprinderile și cabinetele medicale

Vor beneficia de sprijin IMM-urile, microîntreprinderile, dar și cabintele cabinete medicale individuale și alte profesii liberale, indiferent de forma de organizare.

Spre exemplu, pentru energie electrică, firmele se vor bucura de „exceptarea de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din rețea, tariful de distribuție, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum și de la plata certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență şi accizei”.

În plus, pentru consumul de gaze, firmele vor beneficia de „exceptarea de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuție și accizei”.

Ajutor pentru plata energiei termice

Deputații urmează să voteze și acordarea unui sprijin pentru primării, ca acestea să aibă suficienți bani pentru a achita subvențiile pentru încălzirea centralizată.

„Pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022, Guvernul va aloca bugetelor unităților administrativ teritoriale (adică primăriilor - n.red.) o subvenție pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei în cuantum de 50% din diferența rezultată între prețul de achiziție al gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh”, se arată în raportul final al proiectului de lege pentru adoptarea OUG 118/2021.

La ce s-a renunțat

Există și o serie de modificări față de forma proiectului cu amendamente, așa cum a plecat el de la Senat.

Spre exemplu, grupul USR a dorit să introducă, pentru firme, și o reducere a TVA la energia cumpărată pentru consum propriu de la 19 la 5%. Măsură nu a avut suficient sprijin din partea celorlalte grupuri politice și a fost eliminată.

De asemenea, s-a introdus un articol prin care producătorii de curent din combustibil fosil se exceptează de la impozitarea cu 80% a veniturilor suplimenare obținute din vânzarea curentului la prețuri de peste 450 lei MWh. Pratic, prin această măsură sunt scutite de supraimpozitare centralele electrice de termoficare (CET-urile) care, în regim de cogenerare, produc energie electrică și energie termică, pentru încălzirea orașelor.

Ministrul Virgil Popescu: Românii nu vor plăti mai mult decât în decembrie 2020

După ce deputații au adoptat proiectul de lege pentru adoptarea OUG 118/2021, ministrul Energiei, Virgil Popescu a revenit asupra unei promisiuni pe care a făcut-o de mai multe ori, în săptămânile trecute. Mai exact, Popescu a susținut că românii nu vor plăti mai mult pentru energie decât la finele anului trecut.

„Românii nu vor plăti mai mult decât în decembrie 2020 pentru facturile la energie!

Asta datorită plafonării preţului şi a schemei de compensare a facturilor la energie, de care vor beneficia 70% dintre români, măsuri care se aplică în perioada noiembrie 2021 - martie 2022! Legea a fost aprobată astăzi! Vreau să le mulţumesc colegilor parlamentari pentru munca depusă şi am reuşit să venim cu măsuri concrete pentru a-i ajuta pe români să treacă peste această iarnă", a scris ministrul de resort pe pagina sa de Facebook.

Preţurile plafonate, 0,37 lei KWh pentru gaze naturale şi 1 leu KWh pentru energie electrică, sunt preţurile finale care pot fi facturate de către furnizori celor care beneficiază de prevederile referitoare la plafonare”, a precizat Virgil Popescu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇