O veste proastă pentru toată Europa: Norvegia nu mai are apă să producă energie electrică

O veste proastă pentru toată Europa: Norvegia nu mai are apă să producă energie electrică

Norvegia se pregătește să limiteze exporturile de energie, pe măsură ce criza energetică globală se adâncește.

Reumplerea rezervoarelor va avea prioritate față de producția de energie, atunci când nivelurile apei scad sub mediile sezoniere, a declarat ministrul Energiei, Terje Aasland, citat de Bloomberg.

Norvegia este unul dintre cei mai importanți exportatori de energie electrică din Europa, trimițând aproximativ o cincime din producția sa țărilor vecine. Dar nivelul scăzut al apei din sudul Norvegiei îndeamnă Guvernul să acționeze acum pentru a preveni penuria internă în această iarnă.

„În practică, măsurile vor implica mecanisme de control care limitează posibilitatea exportului, în cazul în care apa scade în rezervor”, a spus Aasland.

Ministerul de Finanțe va lucra în această săptămână la stabilirea cadrului legislativ, astfel încât mecanismul să poată fi pus în aplicare cât mai repede posibil.

Pe măsură ce criza energetică din Europa se agravează, orice restricție ar fi încă o lovitură pentru țările de pe continent care se bazează pe hidroenergie norvegiană ieftină pentru a menține luminile aprinse.

Marea Britanie este printre țările cele mai dependente de exporturile norvegiene, iar orice limitări ar ridica prețurile deja mari.

Aasland și premierul Jonas Gahr Store s-au întâlnit, luni dimineață, cu liderii parlamentari pentru a-i informa cu privire la situația pieței energiei electrice, iar Parlamentul ar putea fi rechemat din vacanța de vară pentru a discuta problema.

Norvegia nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din piața unică a energiei din Europa, iar regulile prevăd că țările nu au voie să limiteze fluxurile către vecini pentru perioade prelungite. Tăieri ar fi permise doar dacă se declară o situație de urgență.

Norvegia își obține aproape toată energia electrică din resursele sale hidroenergetice. A reușit să exporte un surplus considerabil și să aibă încă unele dintre cele mai mici prețuri din Europa.

Dar, după o primăvară secetoasă, rezervoarele hidro din zona cel mai grav afectată se ridică la 49,3%, comparativ cu o medie de 74,9% pentru perioada 2000-2019.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇