Criza energiei? Nicio problemă, noi aruncăm bani pe fereastră!

lucian.lumezeanu
Antreprenor – Comunicare și risc politic
Lucian Lumezeanu a fost, pe rând, ziarist, consultant, corporatist. Ultima dată a fost manager de Public Affairs & Public Relations pentru o multinațională din domeniul construcțiilor, unde a contribuit la legi, politici, strategii din zona de eficiență energetică și siguranță la incendiu. A inițiat diverse asociații și coaliții din industrie. A fost și președinte al Consiliului Director pentru două asociații. Îi place să creadă că știe să jongleze cu și să creeze realități. Din 2021 a ieșit din lumea corporatistă și e pe cont propriu. Își sfătuiește clienții, de la agenții la multinaționale, pe riscuri politice, strategii legislative, comunicare, știri false și oportunități din zona Green Deal. Ocazional, ține cursuri pe subiecte din zona asta. Lucian Lumezeanu este în spatele proiectului ThisPropaganda https://www.thispropaganda.eu/.

Aud vorbindu-se despre faptul că ”vine o criză a energiei”. Adevărul e că suntem deja în ea, ba chiar din toamna lui 2021, de când prețurile au sărit în aer. Ceea ce se poate întâmpla e ca Rusia să o transforme în ceva extrem de dureros. Cel mai probabil rușii nu vor tăia de tot gazul, pentru că asta le-ar pune chiar lor mari probleme, ci vor manipula piața cu tăieri și reduceri selective de volume până la punctul în care prețurile sar în aer și împing Europa într-o recesiune. Care recesiune ar trebui să ne forțeze să negociem cu Rusia, a se citi ”să facă ce vrea cu Ucraina’’.

Că vrem, că nu vrem, vor fi probleme pe termen lung în ce privește prețurile la energie pentru că Rusia nu va înceta să profite de arma pe care o are la dispoziție nici în anii viitori, iar asta ne va ‚‚arde’’ din punct de vedere economic.

Din păcate, în condițiile astea dificile, și noi ne descurcăm bine să ”ardem’’ gazul, la propriu, din cauza politicilor noastre energetice. Mai ales a celor care privesc eficiența energetică a clădirilor.

Clădirile, ținta numărul 1

E greu de crezut că există risipă mai mare în România – și mai peste tot în lume, dar noi suntem printre campioni – decât risipa de energie. Ne plângem de facturi mari la încălzirea (sau răcirea) clădirilor, mai mult de un sfert din gospodării sunt în stare de sărăcie energetică, multe dintre fabrici consumă inutil de multă energie, iar transportul este ineficient din punct de vedere al consumului.

Dar dacă ar trebui să punem ceva pe primul loc, nu există niciun candidat mai bun decât eficiența energetică a clădirilor.

De ce? Acolo se consumă cea mai mare parte a energiei. Dacă media UE e cam la 40%, în România suntem la peste 50%, conform mai multor experți din domeniu.

Și prin ‚‚se consumă’’ mă refer la faptul că o mare, uriașă parte, a energiei se pierde. Se irosește.

Undeva la 90% din clădirile din România sunt ineficiente din punct de vedere energetic. Adică pierd căldură prin pereți, ferestre, acoperișuri șamd.

Ce se poate face?

În primul rând trebuie investit în termoizolarea clădirilor, mai ales în renovări. Vorbim de blocuri în care stau milioane de oameni, dar vorbim și de spitale sau școli, care nu doar consumă cantități enorme de energie, ci au nevoie să fie confortabile din punct de vedere termic ținând cont de faptul că acolo petrec timpul persoane vulnerabile și / sau care au nevoie de condiții bune.

Aici ecuația e complicată. Avem la dispoziție miliarde bune pentru acest scop de la Uniunea Europeană, prin fondurile de coeziune și prin PNRR. Mai avem la dispoziție fonduri naționale. Cred că nu suficient pentru câte lucruri bune ar putea aduce, dar aici mai e vorba și de capacitatea noastră. Germania, care deja avea antamate zeci de miliarde pentru renovarea clădirilor, tocmai a creat un fond pentru energie și climă în valoare de 177,5 miliarde de euro, din care 56,3 miliarde merg tot spre renovare. Inutil să spunem că suntem mult mai modești.

Problema este la IMPLEMENTARE. Pur și simplu ne mișcăm prea greu. Ministerul Dezvoltării, principalul decident în zona clădirilor, care e un mastodont, pur și simplu gestionează greu procesele. Nu pentru că n-ar putea, ci pentru că subdimensionează efortul pentru clădiri, când ele ar trebui prioritizate. Sunt departamente acolo care au prea puțini oameni pentru câte reglementări și alte sarcini de rezolvat au.

Dacă vorbim despre implementare, mai mult ca sigur că ne mișcăm prea greu, poate și din cauza birocrației dar și a faptului că nu există o coordonare bună a eforturilor din zona asta.

Aici nu e vorba doar de faptul că am putea economisi cantități mari de energie. E vorba și de faptul că putem:

1.) Mări indirect veniturile unor oameni, în primul rând a celor cu venituri mici. Pe lângă creșterea calității vieții lor.

2.) Stimula economia. Renovarea clădirilor returnează în economie cam 4 euro pentru fiecare euro investit și angrenează o serie de industrii. Agenția Internațională a Energiei spunea că investiția în zona asta e cel mai bun instrument pentru stimularea economiei post-COVID.

O altă problemă este lipsa de sprijin pentru proprietarii de case individuale. Cea mai mare parte a clădirilor din România sunt case. Iar ele au atât cele mai mari nevoi energetice cât și adăpostesc cea mai mare parte a oamenilor cu venituri sub medie sau medii.

Nu e vorba de faptul că nu avem programe pentru proprietarii de case, deși în mod evident sunt dezavantajați față de cei care locuiesc la bloc.

Avem, spre exemplu, programul Casa Eficientă Energetic, un program de 90 de milioane de euro derulat de Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului prin care fiecare proprietar poate primi sume bune pentru a-și reduce consumul de energie. Problema e că îl avem doar pe hârtie, el este de facto blocat. Poate că într-o zi va fi pus la muzeul frumoaselor promisiuni guvernamentale care nu s-au realizat.

Ne-am putea inspira și din Italia, acolo unde statul a lansat așa-numitul Ecobonus, prin care primeai 110% din valoarea investiției pentru a-ți reduce consumul energetic al casei.

Mai este vorba și de politicile care să ajute la reducerea consumului de energie prin stimularea interesului.

Iar aici vorbim despre interesul mediului de afaceri care ar dori să investească mai mult în zona eficienței energetice dar nu au mereu instrumentele.

Spre exemplu, ne lipsește legislația pentru EPC (contracte de performanță energetică) și pentru ESCO (companii care renovează ‚‚pe banii lor’’ clădiri, apoi își recuperează investiția din economiile de la facturi făcute pe 10-12 ani).

În același timp, stimularea interesului poate însemna și să lucrăm puțin la politicile fiscale în ce privește clădirile eficiente energetic. De ce să nu aibă unele avantaje o asemenea clădire? În unele orașe există, dar când e vorba de politici care ne-ar putea ajuta să facem față unei perioade dure din punct de vedere al costurilor cu energie ar trebui să devină prioritate națională.

Nu în ultimul rând, marii consumatori din mediul privat – de la malluri la clădiri de birouri și alte imobile cu consum mare – ar trebui și ele stimulate și ajutate să-și reducă din consumul energetic. Mai mult ca sigur că o mare parte a lor pot irosesc la rândul lor energie.

Mai sunt și alte măsuri de eficiență pentru clădiri? Da, nenumărate. De la programe de stimulare a schimbării aparatelor de climatizare la înlocuirea lifturilor vechi care consumă prea mult. Și tot așa. Soluții există.

Trebuie doar să te apuci de ele și să te asiguri că sunt și implementate. Așa cum trebuie.

Pentru că din toamnă și din iarnă prețurile mari la energie și incertitudinea aprovizionărilor vor deveni o problemă serioasă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇