O nouă ediție Tezaur: Românii pot cumpăra titluri de stat cu dobânzi de până la 7,1%

O nouă ediție Tezaur: Românii pot cumpăra titluri de stat cu dobânzi de până la 7,1%
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Românii pot investi, începând de luni, în noi titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 sau 5 ani și dobânzi anuale de 5,95%, 6,70%, respectiv 7,10%.

Potrivit Ministerului Finanțelor, titlurile de stat pot fi achiziţionate astfel:

  • online, în perioada 4 noiembrie 2024 - 5 decembrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spaţiul Privat Virtual (SPV) pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului);
  • la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere (4 noiembrie 2024 - 6 decembrie 2024);
  • prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale "Poşta Română", în perioada 4 noiembrie 2024 - 5 decembrie 2024 în mediul urban și în perioada 4 noiembrie 2024 - 4 decembrie 2024, în mediul rural.
ADVERTISING

În cazul achiziţiei online, operaţiunile care pot fi realizate sunt:

  • deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată;
  • subscriere titluri de stat Tezaur;
  • virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar;
  • un alt cont de subscriere sau un cont Junior.

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

ADVERTISING

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit 18 ani la data efectuării subscrierii.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇