NYT: Joe Biden va propune un buget al SUA de 6.000 de miliarde de dolari - cel mai mare de după al Doilea Război Mondial

NYT: Joe Biden va propune un buget al SUA de 6.000 de miliarde de dolari - cel mai mare de după al Doilea Război Mondial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele SUA, Joseph Biden, va propune un buget de 6.000 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2022, acesta fiind cel mai mare nivel al alocărilor de fonduri federale de după Al Doilea Război Mondial, cu un deficit bugetar în creştere semnificativă în următorul deceniu.

Conform unor documente obţinute de cotidianul The New York Times, primul buget federal solicitat de preşedintele Joseph Biden este la nivelul de 6.000 de miliarde de dolari în anul fiscal 2022, urmând ca până în anul 2031 alocările anuale de fonduri federale să atingă 8.200 de miliarde de dolari.

ADVERTISING

Suplimentările de fonduri intervin în contextul în care preşedintele Joe Biden vrea modernizarea infrastructurii în Statele Unite şi intenţionează să extindă măsurile de asistenţă socială, conform planurilor privind locurile de muncă şi familiile. În plus, sunt prevăzute o serie de alte majorări de fonduri la nivel federal.

Propunerile evidenţiază ambiţiile preşedintelui SUA de a se implica activ prin decizii executive pentru a ajuta mai mulţi cetăţeni să atingă confortul clasei de mijloc şi pentru a stimula industria SUA să fie mai competitivă la nivel mondial, în contextul reducerii emisiilor poluante şi contracarării încălzirii climei, notează cotidianul The New York Times.

ADVERTISING

Strategia lui Joe Biden de finanţare a planurilor de dezvoltare prin majorarea impozitelor colectate de la companii şi de la persoanele cu venituri mari ar urma să conducă la uşoara reducere a deficitelor bugetare în următorii ani.

Între timp, Statele Unite vor avea deficit bugetar semnificativ, în contextul contractării de credite pentru finanţarea proiectelor. Deficitul bugetar ar urma să atingă nivelul de 1.800 de miliarde de dolari în 2022, chiar dacă economia îşi va reveni după recesiunea asociată crizei pandemiei. Deficitul bugetar ar urma să scadă uşor în următorii ani, dar va atinge 1.600 de miliarde de dolari în 2031.

ADVERTISING

Datoria publică totală ar urma să atingă nivelul de 117% din valoarea PIB-ului până în 2031.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇