Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat duminică faptul că rectificarea bugetară, ce urmează să fie adoptată până la finalul săptămânii viitoare, va aduce un plus de 25 de miliarde de lei pentru asigurarea funcționării statului.
„România a plecat în februarie-martie cu un deficit pe hârtie de 7% din PIB. Asta însemna că anumite categorii de cheltuieli existau, dar nu erau acoperite. Acum va fi o rectificare care să asigure funcționarea normală a statului. Deficitul va urca de la 7-7,1% la 8,4%, ceea ce înseamnă un plus de 25 de miliarde lei la cheltuieli”, a explicat șeful statului.
El a precizat că discuțiile în cadrul coaliției de guvernare sunt „destul de eficiente”, iar înțelegerea este aproape finalizată, existând doar ajustări minore privind unele sume.
Potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, proiectul de rectificare bugetară va fi publicat luni în consultare publică, iar până la finalul săptămânii documentul ar urma să fie adoptat.
În ceea ce privește măsurile fiscale, Dan a subliniat două aspecte cheie: impactul asupra oamenilor și menținerea stabilității financiare.
„Cele trei agenții de rating ne-au păstrat în categoria investițiilor, ceea ce este esențial. Măsurile deja adoptate asigură stabilitate pentru 2026. Mai există loc de reforme, pe care sper să nu le amânăm. Dar pentru un guvern aflat la putere de doar trei luni, aprecierile partenerilor noștri arată că ne-am stabilizat”, a declarat președintele.
În privința relațiilor din coaliție, Nicușor Dan a recunoscut existența unor diferențe de opinie între partide, dar a subliniat că la nivel de lideri dialogul este „absolut civilizat”. „Sunt membri de partid mai exuberanți, care critică adversarii din coaliție, dar la nivel de conducere discuțiile sunt așezate”, a punctat el.