Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut vineri o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, în care au discutat despre rectificarea bugetară și despre direcțiile strategice pentru ANAF și Vamă.
„Discuţie la Finanţe în această dimineaţă cu Premierul Ilie Bolojan. Am discutat împreună cu Premierul calendarul actualizat al rectificării bugetare, în urma solicitǎrilor şi nevoilor multiple de finanţare adresate Ministerului de Finanţe. Toate necesitǎ analizǎ şi decizii responsabile, în contextul actualelor presiuni bugetare şi pe deficit”, a transmis Nazare, într-o postare pe Facebook.
El a precizat că proiectul de rectificare bugetară va fi publicat luni în consultare publică, urmând ca dialogul să continue în zilele următoare.
Până la finalul săptămânii viitoare, documentul ar urma să fie adoptat.
Reforme la ANAF și Vamă
În discuțiile cu premierul, ministrul Finanțelor a abordat și direcțiile majore pentru ANAF și Vamă. „Cele două instituţii au mandat ferm de a contribui la creşterea gradului de colectare, la combaterea evaziunii fiscale şi la consolidarea încrederii publice în funcţionarea lor. Reformarea acestor instituţii nu este un proces simplu şi nici rapid. Totuşi, rezultatele şi progresele ANAF din ultimele două luni arată că, prin voinţă şi printr-o nouă abordare, se poate”, a subliniat Nazare.
El a adăugat că ANAF are ca obiectiv accelerarea finalizării marilor investigaţii aflate în derulare şi prezentarea transparentă a concluziilor, în timp ce Vama își consolidează rolul de instituţie esenţială a statului și de partener al contribuabililor corecţi.
„O prioritate comună rămâne digitalizarea. Accelerarea acestui proces va aduce mai multă transparenţă şi trasabilitate a informaţiilor şi activităţilor, atât în cadrul ANAF, cât şi la Vamǎ”, a completat ministrul Finanțelor.