Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că întreg anul electoral 2024 a fost subordonat alegerilor prezidențiale, fapt care a afectat grav economia. Șeful statului consideră că, odată încheiat ciclul electoral, România are șansa de a construi un plan economic pe termen mediu.
„Tot ce s-a întâmplat, toate mutările de calendare, de alegeri în sus, în jos, au fost subordonate prezidențialelor. Evident, n-a fost sănătos pentru economia românească și acum plătim toți nota de plată”, a afirmat președintele, într-un interviu pentru Euronews.
El a subliniat că, după finalizarea alegerilor, țara intră într-o perioadă de stabilitate politică, fără scrutine majore în următorii trei ani și jumătate. „În sfârșit, putem să discutăm cu toții rezonabil despre un plan pe termen mediu pentru economia României”, a adăugat Nicușor Dan.
Referindu-se la prioritățile imediate ale guvernului, președintele a precizat că presiunea principală este reducerea deficitului bugetar. „În momentul în care ai o presiune foarte mare pe termen scurt, cum o are guvernul acum, nu prea ai timp să reflectezi cum să dezvolți economia peste doi-trei ani. Din 2026, fiecare dintre noi va fi mai liniștit și putem discuta de chestiuni de perspectivă”, a spus șeful statului.
Totodată, Nicușor Dan a confirmat existența unui grup de lucru privind SEIF, la nivel guvernamental, în care sunt implicate Președinția, premierul, ministrul Apărării și ministrul Economiei. El a catalogat acest proiect drept „o chestiune importantă pentru România”.