Nemții de la Rheinmetall vor construi în Brașov cea mai modernă fabrică de pulberi explozive din Europa

Nemții de la Rheinmetall vor construi în Brașov cea mai modernă fabrică de pulberi explozive din Europa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La Victoria, în județul Brașov, va fi construită cea mai mare fabrica de pulberi explozive din Europa.

400 de milioane de euro ar urma să fie investiți la Victoria, în fabrica de pulberi.

O parte din bani ar trebui să vină de la Comisia Europeană, iar investiția va fi derulată de Romarm și concernul german Rheinmetall, lider european în producţia de sisteme de apărare.

La Victoria a funcţionat timp de 50 de ani fabrica de pulberi Pirochim. Acum e în conservare din 2004, dar mai are 70 de angajați, care au grijă de instalații.

ADVERTISING

Aşa că prin construcția noii fabrici se reia o tradiție care s-a întrerupt acum 20 de ani.

Nemţii au început deja șantierul pe terenul platformei Pirochin.

Interesant este că bazele fabricii actuale au fost puse tot de o companie germană, înainte de Al Doilea Război Mondial. În 1936, Ministerul Înzestrării Armatei a încredințat unui grup de firme germane, printre care și Rheinmetall, proiectarea și construirea în comuna brașoveană Ucea a unei fabrici pentru producerea de pulberi fără fum, prima de acest fel în țară. Apoi, întreprinderea s-a extins și a ajuns una dintre cele mai mari platforme chimice din țară. Odată cu ea, a luat naștere și orașul actual, Victoria.

ADVERTISING

Pentru micul oraș de la poalele Făgărașului, fabrica de pulberi ar fi o gură de oxigen, care va genera foarte multe locuri de muncă, în jur de 1.500.

„La liceul tehnologic se poate crea un învățământ dual, un învățământ care a luat naștere anul trecut și în prezent pregătește mecanici și electromecanici în instalații și utilaje, unde își vor putea găsi de lucru, iar ulterior să pregătească specialiști și pentru industria chimică”, spune la TVR Info primarul Camelia Bertea despre cine ar putea lucra în noua fabrică.

ADVERTISING

Fabrica de pulberi ar trebui să fie gata abia în 2027, deci e timp destul pentru educaţia tinerilor interesaţi.

În România, Rheinmetall a achiziţionat anul acesta și Uzina Automecanica Mediaş. Aici va fi produs cel mai folosit vehicul de luptă al infanteriei NATO. În plus, Rheinmetall construieşte un centru militar de întreţinere şi logistică la Satu Mare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇