Războiul din Orientul Mijlociu ar putea avea consecințe economice globale grave, avertizează ministrul Energiei din Qatar, Saad al-Kaabi, după ce un atac cu dronă atribuit Iranului a vizat cea mai mare instalație de gaz natural lichefiat (LNG) din țară.
El a avertizat că conflictul din Orientul Mijlociu ar putea „prăbuși economiile lumii”.
Oficialul a declarat că ar putea dura „de la câteva săptămâni până la câteva luni” pentru ca exporturile de energie ale Qatarului să revină la niveluri normale, chiar dacă conflictul s-ar încheia imediat.
În urma atacului, producătorul – al doilea cel mai mare exportator de LNG din lume – a fost nevoit să declare forță majoră, o clauză care permite suspendarea obligațiilor contractuale în situații extraordinare, scrie The Guardian.
Ministrul Saad al-Kaabi a avertizat că escaladarea conflictului ar putea avea efecte devastatoare asupra economiei globale.
„Dacă acest război continuă câteva săptămâni, creșterea PIB-ului la nivel mondial va fi afectată”, a declarat el, pentru Financial Times.
Potrivit ministrului, scumpirea energiei va fi inevitabilă, iar impactul se va resimți în lanț în economie.
„Prețurile energiei vor crește pentru toată lumea. Vor apărea penurii pentru anumite produse și va exista o reacție în lanț a fabricilor care nu vor mai putea furniza producția”, a spus el.
Deși doar o parte relativ mică din gazul Qatarului ajunge direct în Europa, continentul ar urma să fie totuși afectat. Al-Kaabi a explicat că statele asiatice ar putea oferi prețuri mai mari pentru cantitățile limitate de gaz disponibile pe piață, ceea ce ar lăsa cumpărătorii europeni în dezavantaj.
Avertismentul vine într-un moment în care tensiunile din Orientul Mijlociu amenință rutele energetice și infrastructura strategică, amplificând temerile privind o criză globală a energiei.
