Valoarea acțiunii Hidroelectrica a atins un nou maxim istoric marți, de 138,40 de lei, reprezentând cel mai ridicat nivel de la listarea societății la Bursa de Valori București, în 12 iulie 2023.
La această cotație de preț, capitalizarea Hidroelectrica ajunge la 62,3 miliarde lei.
În perioada 1 septembrie 2025 - 27 ianuarie 2026, acțiunile Hidroelectrica au înregistrat o apreciere de aproximativ 14%, evoluție care reflectă interesul constant și în creștere al investitorilor față de strategia de investiții și dezvoltare, stabilitatea financiară și perspectivele favorabile pe termen mediu și lung, a anunțat compania, printr-un comunicat.
Astfel, în intervalul menționat, capitalizarea bursieră a companiei a crescut cu aproximativ 14%, de la 54,7 la 62,3 miliarde lei, poziționând Hidroelectrica ca a doua cea mai mare companie românească din punct de vedere al capitalizării bursiere, după Banca Transilvania.
"Evoluția pozitivă a acțiunii reflectă atât performanța Hidroelectrica, cât și încrederea pieței în planul investiții și dezvoltare propus.
De la preluarea mandatului de CEO, în septembrie 2025, valoarea acțiunii Hidroelectrica s-a apreciat semnificativ, confirmând că deciziile asumate, proiectele strategice demarate și angajamentul pentru o guvernanță responsabilă și transparentă creează valoare tangibilă atât pentru acționari, cât și pentru sistemul energetic național", a declarat Bogdan Badea, devenit președinte al directoratului Hidroelectrica, după ce şefii contestați de Comisia Europeană au plecat din companie pentru ca România să nu piardă bani din PNRR.
Potrivit companiei, această evoluție a cotației bursiere este susținută de aprobarea unor demersuri strategice importante în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 27 ianuarie 2026.
Printre acestea se numără decizia de înființare de către Hidroelectrica., împreună cu EDF Power Solutions International, a unei societăți mixte, sub forma unei asocieri în participație (Joint Venture Company), cu participare egală, de 50% pentru fiecare parte.
Totodată, a fost aprobat acordul acționarilor care urmează a fi încheiat între cele două companii, document ce va reglementa modul de funcționare și guvernanță al societății mixte, constituite în vederea dezvoltării proiectului centralei Tarnița, un obiectiv strategic de importanță majoră pentru sistemul energetic național.
În cadrul aceleiași ședințe, au fost aprobate și achiziții de servicii avocațiale de consultanță juridică, atât în legătură cu procesul de majorare a capitalului social al Hidroelectrica., cât și în contextul obiectivului companiei de achiziționare, la punerea în funcțiune, a centralei CHEAP Frasin-Pângărați, cu o putere instalată de 300 MW, proiect ce urmează a fi dezvoltat și construit de Hidro Blue Energy SRL.
Hidroelectrica este principalul producător de energie electrică și principalul furnizor de servicii de sistem din România. Societatea deține și exploatează 188 de centrale hidroelectrice și microhidrocentrale (inclusiv cinci stații de pompare) cu o capacitate totală instalată de producere a energiei hidroelectrice de aproximativ 6,3 GW și un parc eolian cu o putere instalată totală de 108 MW.
Acționarul principal al companiei este statul român, prin Ministerul Energiei, cu peste 80% din acțiuni
