Guvernul amână creșterea impozitelor locale și amenzile pentru lipsa codului QR de pe bonuri. Calendar nou pentru acciza la bere

Guvernul amână creșterea impozitelor locale și amenzile pentru lipsa codului QR de pe bonuri. Calendar nou pentru acciza la bere

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri o serie de proiecte vizând modificări ale Codului Fiscal.

Printre acestea se numără amânarea cu încă un an a prevederilor OUG 16/2022 privind instituirea unui nou mod de calcul al impozitelor pe proprietate. Ordonanța prevedea legarea impozitului de valoarea locuințelor.

”Anul viitor românii plătesc aceleași impozite pe proprietate, am amânat până la 1 ianuarie 2026 aplicarea noului mod de calcul a valorii impozabile pentru clădiri, pe baza valorii de studii de piață. Până atunci, Ministerul Finanțelor trebuie să își construiască o structură specializată, iar Agenția de cadastru are obligația de a furniza date către această structură”, a precizat șeful Executivului. 

ADVERTISING

În prezent, Ministerul Finanțelor revizuiește cadrul legislativ în domeniul impozitării proprietății, în colaborare cu experți internaționali (de la Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială) care acordă asistență tehnică de specialitate.

La momentul adoptării OUG 16/2022 s-a discutat despre calcularea impozitelor locale pe baza grilelor notariale, însă acest mod de calcul ar duce la creșteri semnificative ale taxelor pe proprietate. Cum nu s-a găsit o soluție, modificările au fost amânate.

În acest context, Finanțele lucrează la implementarea proiectului „e-Proprietatea” (jalonul 237 din PNRR) care are obiectivul de a digitaliza și eficientiza administrarea drepturilor de proprietate, facilitând accesul online pentru contribuabili la informații despre proprietăți și taxe aferente.

ADVERTISING

Codul QR pe bon, amânat

Premierul a precizat totodată că au fost preluate solicitările mediului de afaceri în cazul obligativității firmelor de a tipări codul de identificare al beneficiarului și numărul de identificare al bonului sub formă de cod QR.

”Am preluat solicitările mediului de afaceri în cazul obligativității firmelor de a folosi automate de produse și case de marcat electronice legate la serverele Fiscului. E vorba de o nouă tehnologie ce tipărește pe bon informații tip cod QR.

Este evident că mulți agenți economici din zona IMM-urilor nu sunt pregătiți încă, astfel că am extins termenul-limită până la 1 septembrie 2025”, a explicat premierul. 

ADVERTISING

Calendar de creștere a accizei la bere

Guvernul a aprobat totodată un calendar de creștere a accizei la bere.

Citeşte integral despre deciziile de azi: Guvernul amână creșterea impozitelor locale, a amenzilor pentru lipsa codului QR de pe bonuri. Calendar nou de creștere a accizelor la bere pe Curs de Guvernare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇