Locul în care ai cele mai mari șanse să îți găsești un job

Locul în care ai cele mai mari șanse să îți găsești un job
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ultimii ani, evenimentele online au ajuns la ordinea zilei. O dată la câteva luni, apăreau din nou o serie de restricții pe fondul pandemiei. De aici și conectarea la un singur click distanță cu speakerii și ceilalți participanți ai evenimentelor. Oricât de mult ar fi salvat platformele de video conference comunicarea în ultimii doi ani, nu au reușit să înlocuiască cu adevărat networkingul față în față.  

Tocmai de aceea, Angajatori de TOP, cel mai mare târg de joburi din țară, urmează ca la această ediție din toamnă să le ofere șansa tinerilor la început de carieră și profesioniștilor care își caută o reconversie profesională să discute cu reprezentanții celor mai mari companii din țară. Evenimentul se desfășoară în:  

  • București, 21-22 octombrie, Sala Palatului;  
  • Timișoara, 28-29 octombrie, Centrul Regional de Afaceri Timisoara;  
ADVERTISING

Nici ediția online Angajatori de TOP nu se lasă mai prejos, chiar și cu întoarcerea târgului în format fizic. Evenimentul le permite tuturor celor interesați de joburi sau noutăți în HR și IT să participe, accesând de oriunde din țară site-ul Hipo.ro., pe toată perioada lunii octombrie. 

Fiind organizat pentru prima dată în 2006, Angajatori de TOP are o notorietate care se traduce prin 16 ani de experiență, un total de 33 de ediții și peste 730 de companii participante.  

Cu fiecare ediție, evenimentul reunește în medie 10.000 de candidaţi, tineri și profesionişti, în căutarea unui loc de muncă. După acești ultimi 2 ani de evenimente în online, toamna aceasta, peste 160 dintre cele mai importante companii multinaționale și locale din țară se vor întâlni la Angajatori de TOP. Nume mari de companii vor fi prezente în cadrul edițiilor din această toamnă la Angajatori de TOP.  

ADVERTISING

Iată care sunt companiile care și-au confirmat prezența în București și Timișoara până acum: ADP Romania, Allianz Services, Ascensos,  Banca Transilvania, BAT Romania, Be | Shaping the Future, Bertrandt Engineering Technologies, Bunge Romania, DB Schenker, Emia.com, Enel, EPAM Romania, eSky, EY Romania, GROUP, Finastra, GE Digital. Part of GE Vernova, HCL Technologies, IBB Holding, IDEMIA Romania, Interbrands Orbico, Kellogg`s, Lidl Romania, Mantu, Mega Image, Peek & Cloppenburg, Philip Morris Romania, Raiffeisen Bank, Schlumberger, Siemens Energy, Societe Generale Global Solution Centre (SG GSC), Software Business Partners, Teleperformance Romania, TELUS International, Tenneco, TotalEnergies, Veeam Software, Yusen Logistics, Akwel Automotive, ATOSS Software, Bosch Service Solutions, Continental, Deltatel, DRAXLMAIER Group, Elektrobit, Flex, HELLA Romania, Heraeus Electronics, Huf Romania, InSites Consulting, Kimball Electronics, Mahle, RapidSolution Software, Saguaro Technology, The Access Group, Visteon și Vitesco Technologies și Yazaki Component Technology. 

ADVERTISING

Participarea este gratuită, indiferent de formatul ales (fizic/online).  Tot ce este de făcut este crearea unui cont și unui CV pe site-ul Hipo.ro. 

Printre angajatorii prezenți pe platforma Hipo.ro, în cadrul evenimentului online, se numără: Penny., Accenture, Thales, HCL Technologies, Preh Romania. 

Descărcând versiunea CV Barcode de pe Angajatori de TOP, candidații pot aplica la standurile companiilor, doar printr-o singură scanare. Nu doar că angajatorii vor avea acces rapid la istoricul candidaților, ci și orice schimbare în CV făcută de participant se actualizează în timp real.  

Oportunitățile de carieră oferite de companii sunt adresate atât candidaților cu experiență, celor cu nivel mediu de experiență, cât și studenților și absolvenților. Printre oportunitățile de joburi se numără: 

  • Joburi pentru profesioniști 
  • Programe de internship 
  • Trainee 
  • Stagii de practică 
  • Joburi entry level  

Iată care sunt și ariile în care condidații pot găsi joburi: 

  • IT&C 
  • Servicii și BPO 
  • Finanțe-Bănci 
  • FMCG 
  • Retail 
  • Inginerie Automotive 
  • Logistică 
  • Audit și Taxe 
  • Marketing.  

Pe lângă oportunitatea de angajare, participanții se pot bucura de o experiență completă la eveniment, prin: 

  • 25 de workshop-uri din industriile IT&C, Inginerie și Business (Marketing, HR, Finanțe), atât în București, cât și în Timișoara.  
  • Corner de consiliere în carieră pentru orice tip de candidat, indiferent de experiența acumulată 
  • Fun Area (360 Photobooth, Smoothie Bike, premii și concursuri la stand) 

După sondajul realizat de Catalyst Solutions în rândul companiilor participante la Angajatori de TOP, se pare că, în contextul socio-economic actual, 60% dintre companiile prezente la cel mai mare târg de joburi, fie au planuri de majorare salarială, fie deja le-au majorat. 

 „Ne bucurăm că toamna aceasta au confirmat participarea la Angajatori de TOP un număr foarte mare de companii cu planuri ambițioase de recrutare. Este, probabil, cel mai bun moment din ultimii doi ani să îți găsești un job. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, nevoia de recrutare a crescut, iar accentul se află, atât pe recrutarea de candidați experimentati, cât și pe tineri absolvenți sau persoane entry-level. Toamna aceasta, o vizită la târgul de joburi Angajatori de TOP este drumul cel mai scurt de la candidat la angajat.” Dragoș Gheban, Managing Partner @Hipo.ro.  

  Companiile care își doresc să se înscrie la Angajatori de TOP pot trimite un e-mail la adresa angajatori@catalyst.ro pana pe 10 octombrie. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇