La ce alimente au scăzut prețurile după ordonanța ieftinirilor

La ce alimente au scăzut prețurile după ordonanța ieftinirilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preţurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanţa privind plafonarea adaosurilor comerciale au scăzut cu până la 43%, în prima săptămână din luna august comparativ cu luna iunie în marile reţele comerciale, conform datelor analizate de Consiliul Concurenţei.

Astfel, faţă de luna iunie, în prima săptămână din august, cele mai mari scăderi de preţuri s-au înregistrat la fructe şi legume: preţul roşiilor a scăzut cu aproape 44%, în timp ce strugurii costă mai puţin cu circa 38%, iar ardeii, cu 32%. Reduceri de preţ au fost înregistrate şi la cartofi, ceapă, prune, pepene şi morcovi.

ADVERTISING

”Pe măsură ce trece timpul, reducerile la alimente sunt mai răspândite, întrucât stocurile vechi, achiziţionate la preţuri mai mari se epuizează. Sunt convins că în perioada următoare va creşte numărul magazinelor în care vom vedea reduceri ale preţurilor alimentelor de bază”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Preţul mediu al brânzei telemea a scăzut cu aproape 13%, în timp ce iaurtul este mai ieftin cu 9%, iar laptele cu 7,8%, acesta fiind în continuare vizat de acordul voluntar între retaileri şi procesatori, în urma căruia s-a redus preţul cu circa 20%, începând din luna mai.

ADVERTISING

Celelalte produse care se regăsesc în coşul de bază, precum uleiul, ouăle, zahărul şi mălaiul au înregistrat şi ele reduceri de preţ.

În ceea ce priveşte carnea, preţul mediu al tacâmurilor de pui s-a redus cu aproape 10%, cel al aripilor de pui, cu 6% şi al puiului grill (întreg) cu aproape 4%. În ceea ce priveşte carnea de porc, preţul mediu pentru carnea de lucru a scăzut cu 1,8%, iar preţul mediu pentru spată de porc a înregistrat o uşoară creştere de 1,4%.

La 1 august 2023 a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă a Guvernului care stabileşte măsuri temporare de combatere a creşterii excesive a preţurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi vrac şi zahăr.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇