Încrederea britanicilor în economie a scăzut la cel mai redus nivel înregistrat vreodată

Încrederea britanicilor în economie a scăzut la cel mai redus nivel înregistrat vreodată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Încrederea britanicilor în evoluţia economiei pentru următoarele 12 luni a atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, potrivit unui sondaj realizat de Ipsos MORI şi publicat duminică. Doar un număr redus de persoane anticipează o îmbunătăţire în această perioadă.

O proporţie de 75% dintre britanici se aşteaptă ca starea economiei să se înrăutăţească în următorul an, în creştere cu 8 puncte procentuale faţă de luna martie, a anunţat Ipsos, transmite Reuters.

Doar 7% cred că situaţia economică se va îmbunătăţi, în timp ce 13% consideră că aceasta va rămâne neschimbată. Balanţa netă, de -68, reprezintă cel mai scăzut nivel de optimism de când Ipsos a început să colecteze aceste date, în 1978.

Încrederea era deja în declin atât în rândul companiilor, cât şi al consumatorilor britanici, însă recentele tarife impuse de SUA şi îngrijorările legate de starea economiei Marii Britanii au amplificat pesimismul, atingând niveluri comparabile cu cele din recesiunea anilor 1980, criza financiară din 2008 şi criza costului vieţii provocată de pandemie, a precizat Ipsos.

În toate aceste perioade critice, balanţa netă a încrederii economice ajunsese la -64, a adăugat institutul de sondare.

Aceste rezultate reprezintă o lovitură pentru prim-ministrul laburist Keir Starmer, ales în iulie anul trecut cu promisiunea de a transforma Regatul Unit în economia cu cea mai rapidă creştere din cadrul G7.

”Pesimismul faţă de economie era deja în creştere cu 30 de puncte procentuale comparativ cu iunie anul trecut, chiar înainte de cifrele din această lună. Puţini prim-miniştri s-au confruntat cu un asemenea nivel de pesimism economic la acest stadiu al mandatului”, a declarat Gideon Skinner, director senior al Ipsos pentru Politica din Regatul Unit.

Guvernul britanic, care gestionează o economie relativ dependentă de comerţ comparativ cu alte ţări din G20, încearcă să evite tarifele reciproce impuse de SUA prin negocierea unui nou acord economic cu Washingtonul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇