Guvernul ia 90% din profitul companiilor de stat. Ţinta ar fi Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz

Guvernul ia 90% din profitul companiilor de stat. Ţinta ar fi Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Companiile de stat care au înregistrat profituri spectaculoase în 2021 nu îşi vor putea păstra banii pentru investiţii sau majorări salariale, pentru că Guvernul le va lua 90% din profitul net.

Asta prevede recenta ordonanţă de urgenţă referitoare la plafonări şi compensări pentru energie.

“Societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome înfiinţate de stat, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează în cuantum de minimum 90% sub formă de vărsăminte la bugetul de stat în cazul regiilor autonome ori sub formă de dividende, în cazul societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, în condiţiile legii”, prevede OUG publicată în Monitorul Oficial şi consultată de ZF.

ADVERTISING

Sursa citată arată că în vizor sunt profiturile Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, companii de stat care au fost avantajate de preţurile ridicate ca producători de energie.

Fiind listate la BVB, Nuclearelectrica are raportat un profit de un miliard de lei, iar Romgaz - de 1,7 miliarde în 2021.

Totuşi, Guvernul a lăsat o portiţă în OUG: “În cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba prin hotărâre repartizarea la bugetul de stat, sub formă de vărsăminte la bugetul de stat în cazul regiilor autonome ori sub formă de dividende în cazul societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, a unei cote mai mici de 90% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit, dar nu mai puţin de 50% din acesta”.

ADVERTISING

PSD a fost cel care în 2017 a decis prima oară ca profitul companiilor de stat să ajungă aproape tot la buget, pentru a susţine majorările de pensii şi salarii pentru bugetari, iar acum noul guvern cu PSD la Finanţe face acelaşi lucru.​


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇