Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind acordarea unor ajutoare de stat companiilor aviatice TAROM şi Blue Air este discutat vineri seară, în primă lectură, de Guvern.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu este cel care a propus, la începutul şedinţei, discutarea proiectului de act normativ.
„Suntem pregătiţi, într-o primă lectură, pentru un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat societăţii comerciale Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM, respectiv societăţii comerciale Blue Air pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19”, a spus acesta.
Premierul Ludovic Orban a amintit că în acest caz trebuie prenotificată Comisia Europeană.
„Aici trebuie prenotificare şi ne trebuie acordul, fiind vorba de scheme de ajutor de stat, de ajutoare de stat”, a spus Orban.
Secretarul de stat a precizat că prenotificarea va fi transmisă vineri. „Prenotificarea pleacă astăzi la Comisia Europeană”, a afirmat Scrioşteanu.