Grecia vrea să-și redeschidă sectorul turistic în mai

Grecia vrea să-și redeschidă sectorul turistic în mai

Grecia are în plan să ridice restricțiile în sectorul de retail și să redeschidă școlile în martie. De asemenea, va redeschide sectorul turistic în mai, înaintea unui sezon estival vital pentru această țară, spune Aristotelia Peloni, purtător de cuvânt al guvernului elen.

Decizia se bazează pe informațiile epidemiologice, a spus, luni, Aristotelia Peloni, citată de Reuters.

Pe termen mediu, pe măsură ce campania de vaccinare avansează, guvernul urmează să permită activitatea restaurantelor în aer liber, pe terase, pentru a reporni turismul, sector care este responsabil cu o cincime din producția economică a Greciei și care oferă locuri de muncă pentru unul din cinci greci.

ADVERTISING

Grecia vrea să redeschidă economia pe 22 martie

Supraviețuirea acestui sector economic este crucial pentru Grecia, o țară care ieșea încet dintr-o criză a datoriilor care a durat un deceniu în momentul în care a fost lovită din plin de criza Covid-19 și restricțiile impuse de autorități.

Ministrul de Finanțe grec, Christos Staikouras, a afirmat pentru un post radio elen, luni, că scenariul de bază al guvernului este acela de a-și redeschide economia pe 22 martie.

”Două săptămâni de lockdown s-au resimțit la nivelul cheltuielilor publice și au însemnat 1,2 miliarde de euro taxe ”pierdute”, inclusiv 520 de milioane de euro de la retaileri”, a spus acesta.

ADVERTISING

Grecia, care are până acum 6.758 decese de Covid, a fost nevoită recent să extindă lockdown-ul în Atena și în împrejurimi până în 16 martie, din cauza unei creșteri a numărului de noi infectări, însă Peloni spune că se întrevede o speranță.

Țara a înregistrat duminică 1.142 noi cazuri și 53 de decese din cauza Covid. În total, în Grecia s-au raportat 205.120 infectări în ultimul an, ceea ce a pus presiune pe sistemul sanitar.

Cu 466 de pacienți intubați în acest moment, autoritățile se tem că în curând nu vor mai fi locuri suficiente în spitalele grecești.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇