Europa nu se mai poate baza pe vechiul său model economic. Lagarde avertizează că UE riscă să piardă și cursa AI

Europa nu se mai poate baza pe vechiul său model economic. Lagarde avertizează că UE riscă să piardă și cursa AI
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Europa nu se mai poate baza pe modelul economic care i-a adus prosperitate în ultimele decenii, iar dacă nu își rezolvă problemele interne riscă să rămână în urmă și în cursa inteligenței artificiale, avertizează președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.

Comerțul mondial devine tot mai fragmentat, energia ieftină pe care s-a bazat industria europeană a dispărut, iar garanțiile de securitate oferite tradițional de Statele Unite nu mai pot fi considerate o certitudine.

Lagarde a făcut această analiză miercuri, la Geneva, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Internațional de Afaceri al Forumului Economic Mondial, potrivit discursului publicat de BCE.

ADVERTISING

„Luate împreună, aceste schimbări sugerează că modelul de creștere postbelic al Europei se erodează. Și este puțin probabil să revină la forma pe care am cunoscut-o”, a spus șefa BCE.

Ce s-a schimbat pentru Europa

Lagarde a explicat că dezvoltarea economică a Europei de după Al Doilea Război Mondial s-a sprijinit pe trei mari avantaje.

Primul a fost extinderea comerțului mondial. Europa a devenit una dintre cele mai deschise economii din lume și a profitat masiv de globalizare. Situația se schimbă însă rapid: numai anul trecut au fost introduse la nivel mondial peste 2.500 de restricții comerciale.

ADVERTISING

Al doilea avantaj a fost industria europeană puternică, ajutată mult timp de accesul la energie relativ ieftină. Și acesta s-a diminuat.

China concurează acum direct cu zona euro în aproape 40% dintre sectoarele în care europenii au un avantaj competitiv, față de aproximativ 25% la începutul anilor 2000.

În același timp, energia s-a scumpit puternic. Anul trecut, prețurile electricității pentru industriile mari consumatoare de energie din UE au fost, în medie, de peste două ori mai mari decât în Statele Unite și cu aproximativ 50% peste cele din China.

Al treilea avantaj a fost o ordine internațională relativ stabilă, bazată pe reguli și susținută de garanțiile de securitate ale SUA. Acest cadru le-a permis companiilor europene să își construiască lanțurile de aprovizionare în primul rând în funcție de costuri și eficiență.

ADVERTISING

Acum, tensiunile geopolitice schimbă calculele. Dependențele economice pot deveni vulnerabilități, iar companiile sunt mai prudente atunci când decid unde și cât să investească.

Europa riscă să rateze și revoluția AI

Lagarde atrage atenția că Europa a rămas deja în urmă în prima revoluție digitală, când mare parte din câștigurile aduse de noile tehnologii au ajuns în alte regiuni ale lumii.

„Nu ne putem permite să repetăm această experiență cu inteligența artificială, a doua revoluție digitală”, a avertizat șefa BCE.

Problema nu este neapărat lipsa investițiilor. Companiile europene cheltuiesc deja sume importante pentru AI, însă piața europeană rămâne fragmentată, iar firmele întâmpină dificultăți atunci când vor să se extindă în mai multe state și să atragă finanțări suficient de mari.

Rezultatul, spune Lagarde, este că prea puține companii europene ajung la dimensiuni globale, iar noile tehnologii se răspândesc mai lent în economie.

Diferența față de SUA este uriașă. Cele mai valoroase 34 de companii tehnologice europene listate la bursă valorează împreună aproximativ 1.370 de miliarde de euro. Prin comparație, cele șapte mari grupuri tehnologice americane cunoscute drept „Magnificent Seven” au împreună o valoare de peste 23.000 de miliarde de dolari.

Ce soluții vede Lagarde

Europa are însă și atuuri importante: o piață unică de aproximativ 450 de milioane de consumatori, industrii puternice și cea mai extinsă rețea de acorduri comerciale din lume.

Problema este că această piață uriașă nu funcționează încă suficient de bine ca o singură piață.

Una dintre soluțiile discutate la nivel european este proiectul „EU Inc.”, prin care o companie s-ar putea înregistra o singură dată și apoi ar putea funcționa în întreaga Uniune după un set comun de reguli.

În paralel, UE pregătește reforme pentru integrarea piețelor de capital, astfel încât firmele europene să găsească mai ușor banii de care au nevoie pentru a crește.

În viziunea șefei BCE, dacă barierele dintre economiile europene sunt reduse, dimensiunea UE poate deveni din nou un avantaj: companiile inovatoare ar putea crește mai repede, tehnologiile noi s-ar răspândi mai ușor, iar cererea internă ar putea susține mai mult economia Europei.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google