BNR a afişat marţi un curs de 4,9 lei/euro, faţă de 4,92 lei/euro în ziua precedentă, o scădere de nu mai puţin de 0,33%.
Euro se află într-o presiune foarte mare în acest moment datorită intrărilor de valută în economie, informează Ziarul Financiar.
Dacă la începutul anului, din cauza riscului de inflaţie şi a războiului din Ucraina, euro era aşteptat să crească la 5 lei/euro, acum a ajuns la 4,9, iar la ce presiuni sunt pe piaţa valutară, ar putea să coboare și mai mult.
Banca Naţională a României prognozează o inflaţie de 13,9% în decembrie 2022, de 7,5% în decembrie 2023 şi de 2,3% în iunie 2024, conform Raportului asupra inflaţiei prezentat marţi de guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Guvernatorul spune că rata inflaţiei se va plafona în acest trimestru, chiar dacă este posibil ca în august să se înregistreze unele creşteri. „Treptat-treptat, tendinţa e de scădere”, o majorare urmând să se înregistreze în perioada martie - aprilie a anului viitor, generată de posibilitatea încetării schemei de sprijin a consumatorilor.
Războiul din Ucraina, evoluţiile de pe piaţa muncii rămân însă o sursă majoră de incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei activităţii economice.
La precedentul raport asupra inflaţiei, în luna mai, BNR anticipa că inflaţia va atinge la finele acestui an la 12,5%, după un maxim de peste 14% în luna iunie. În 2023, prognoza era de scădere la o cifră în trimestrele II, III şi IV şi să ajungă la 6,7%.