Energie mai scumpă, prețuri mai mari la raft. Un analist economic avertizează: În 10 zile vom vedea scumpiri în România

Energie mai scumpă, prețuri mai mari la raft. Un analist economic avertizează: În 10 zile vom vedea scumpiri în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Creșterea accelerată a prețului petrolului și gazelor naturale ar putea declanșa un nou val de scumpiri în România în următoarele zile, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu. Potrivit acestuia, efectele majorării costurilor energetice se vor vedea rapid la pompă, iar apoi la raft, în transporturi, servicii și agricultură.

Cotația petrolului Brent a urcat luni dimineață spre 110 dolari pe baril, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al temerilor că aprovizionarea globală cu energie ar putea fi afectată.

„Un tsunami economic la nivel mondial”

Adrian Negrescu spune că evoluțiile de pe piețele energetice riscă să producă un șoc economic global comparabil cu cele mai mari crize din ultimele două decenii.

„Asistăm la un adevărat tsunami economic la nivel mondial, fără precedent în ultimii 20 de ani, generat de problemele din zona petrolului și mai ales a gazelor naturale. Creșterea petrolului la 110 dolari pe baril creează deja premisele unor probleme majore pe lanțurile de aprovizionare și ale unui val semnificativ de inflație care se va contura la nivel mondial, susținut inclusiv de cotația gazelor, care în ultima lună a crescut cu 83% pe bursa de la Amsterdam, ajungând astăzi la 62 de dolari”, a declarat consultantul.

Potrivit acestuia, o creștere de peste 20% într-o singură zi justifică termenul de „tsunami financiar”, iar efectele vor fi resimțite și în economia românească.

Scumpiri la pompă chiar din această săptămână

Negrescu estimează că efectele majorării petrolului se vor vedea foarte rapid și în România. „Toate aceste scumpiri la petrol se văd în maxim 10 zile în România și deja avem, probabil, în această săptămână un prim puseu semnificativ de creștere de prețuri. Probabil de miercuri, joi, vom vedea scumpiri semnificative la pompă”, a spus el.

În privința gazelor, consultantul anticipează că impactul ar putea deveni vizibil începând de luna viitoare, odată cu importurile realizate la prețuri mai ridicate. „În ceea ce privește gazele, mă aștept ca de luna viitoare să vedem, într-adevăr, importuri la niște prețuri mult mai mari decât cele actuale”, a explicat specialistul.

Apel la convocarea CSAT pe teme economice

În acest context, Adrian Negrescu consideră că autoritățile române ar trebui să trateze situația ca pe o problemă de securitate economică.

El spune că ar fi necesară convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru a analiza impactul crizei energetice și pentru a adopta măsuri de protejare a economiei.

Consultantul a subliniat că România ar trebui să accelereze proiectul Coridorului vertical de gaze și să intensifice discuțiile cu Bulgaria, Ungaria și Grecia pentru importul de gaz natural lichefiat din Statele Unite.

Dependența de importuri și limitele depozitelor interne

Chiar dacă depozitele de gaze din România sunt în prezent pline în proporție de aproximativ 40%, capacitatea de extracție este limitată.

„Suntem, din păcate, dependenți de gazul metan din import în condițiile în care, din aceste depozite pe care noi le avem, nu putem extrage decât o cantitate limitată, dată de specificațiile tehnologice”, a spus Negrescu.

El avertizează că liberalizarea pieței gazelor pentru companii, programată pentru 1 aprilie, ar putea amplifica presiunile inflaționiste.

„S-ar putea ca momentul 1 aprilie, când va interveni liberalizarea pieței pentru agenții economici, să se transforme într-un uriaș val de inflație, generat de o scumpire semnificativă pentru companiile din România”, a adăugat consultantul.

Transportul rutier amplifică efectul scumpirilor

Un alt factor care accelerează transmiterea scumpirilor în economie este dependența României de transportul rutier de marfă.

„Din păcate, avem o economie dependentă de transporturi de marfă, cum nicio altă economie occidentală nu se află. Dacă în România se cară marfă, în special cu duba, cu tirul, cu camionul, în alte țări există sursele alternative date de transportul pe calea ferată, de transportul electric”, a explicat Negrescu.

În aceste condiții, orice majorare a prețului carburanților se reflectă rapid în costurile companiilor și, implicit, în prețurile plătite de consumatori.

Agricultură, servicii și magazinele – primele afectate

Consultantul economic avertizează că efectele vor fi resimțite în lanț în economie.

„În următoarele 10 zile vom începe să vedem creșteri de prețuri la raft în marile magazine, vom vedea serviciile scumpindu-se în principal cele de curierat și vom vedea, din păcate, o creștere a costurilor în agricultura românească”, a spus el.

Potrivit specialistului, scumpirea motorinei ar putea afecta serios agricultorii români chiar înaintea campaniei de însămânțări de primăvară.

„Pentru agricultorii români, creșterea prețului motorinei va genera (…) un cost suplimentar care ar putea face ca producția lor să devină necompetitivă în fața importurilor semnificative de produse”, a explicat Negrescu.

Petrolul depășește din nou pragul de 100 de dolari

Pe piețele internaționale, prețurile energiei continuă să crească puternic. Barilul de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineață cu aproape 19%, până la aproximativ 111 dolari, după ce crescuse deja cu circa 28% în săptămâna precedentă.

În același timp, cotația petrolului american West Texas Intermediate (WTI) a depășit pragul de 100 de dolari pe baril, un nivel care nu mai fusese atins din 2022.

Creșterea este alimentată de temerile investitorilor că prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea perturba grav piețele energetice și ar afecta creșterea economiei mondiale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇